Steaua vrea să își vadă rivalele triste și în primăvară:** „Nu avem emoții în 16-mile EL, putem juca împotriva oricui!” „Greșeala” Astrei înainte de derby
Antrenorul stelist Laurențiu Reghecampf este convins că rivalele echipei sale au suferit după calificarea roș-albaștrilor în 16-imile Europa League și anunță că se gândește chiar la avansarea până în fazele superioare ale acestei competiții, deși nivelul valoric al adversarilor va crește considerabil.
„Eu nu cred că putem avea emoții la tragerea la sorți, orice echipă am întâlni în primăvară va fi foarte puternică, dar am ajuns la un nivel înalt și cred că putem juca împotriva oricărui adversar. Ce-o vrea Dumnezeu! Ca întotdeauna, celelalte echipe și-au dorit ca Steaua să nu se califice, dar acum și-au dat seama, că sunt puncte aduse pentru România. Obiectivul nostru este acela de a merge cât mai departe în Europa League, acum dacă va fi în finală sau nu, nu știu, dar este foarte greu, sunt echipe extrem de puternice”, a spus Reghecampf la Dolce Sport.
Antrenorul Stelei s-a referit și la meciul cu Astra, de luni, care poate relansa lupta pentru titlul Ligii I:
„Cu Astra este un meci foarte important pentru noi, jucăm cu echipa de pe locul doi. Declarațiile pe care le-au dat cei de la Astra ne-au făcut bine, vom fi foarte motivați pentru acest meci. Steaua a demonstrat valoarea pe teren, nu la televizor”.