Steaua vrea să transfere un străin care a venit în România să negocieze cu Dinamo. Dinu Gheorghe: „Să-l ia dacă poate. Deocamdată, el discută cu noi”
Directorul general al FC Dinamo, Dinu Gheorghe, a declarat, miercuri, că mijlocașului Valentin Lazăr, care nu au făcut deplasarea cu lotul în stagiul de pregătire din Italia, fiind pus pe lista de transferuri, i se va mai da o șansă dacă va înțelege că el este dator clubului.
„S-ar putea să se întoarcă Lazăr, am avut o discuție ieri cu el. Încercăm să îi mai dăm o șansă. Sperăm că a înțeles ce înseamnă Dinamo. Și să înțeleagă că absolut toți jucătorii care au fost în ultimul timp la Dinamo sunt datori clubului. Și nu clubul e dator la ei”, a spus oficialul.
În schimb, atacantul polonez Kamil Bilinski, rămâne pe lista de transfeuri a clubului. „Bilinski este pus pe lista de transferuri. Are o sumă pentru care poate pleca, așteptăm. La Steaua? Mi-ar plăcea să fac afaceri cu Steaua, dar nu cred că se va întâmpla asta”, a menționat directorul general al FC Dinamo.
Dinu Gheorghe a adăugat că un jucător din lot, al cărui nume nu l-a dezvăluit, a avut o ofertă, dar mult prea mică pentru a fi acceptată. „A avut un jucător o ofertă, dar era așa de mică suma încât i-am zis și lui că mie cu oferta asta mi-ar fi rușine că sunt fotbalist”, a precizat el.
Directorul general consideră că Steaua s-a întărit cel mai mult până în momentul de față. „Cel mai mult s-a întărit Steaua. Noi ieri am făcut un transfer și jumătate. Sper ca până ajung la club acum să se fi făcut două”, a afirmat oficialul dinamovist.
Acesta a confirmat negocierile pentru transferul mijlocașului israelian Idan Vered, care a activat până în prezent la Maccabi Haifa. „Dacă poate să îl ia Steaua, să îl ia Steaua, dar deocamdată el discută cu noi”, a menționat Dinu Gheorghe.
El a declarat că reconstrucția lotului echipei este dificilă deoarece clubul nu își permite să cheltuie o sumă prea mare pentru achiziții. „E greu să construiești, în primul rând pentru că nu putem cheltui prea mulți bani, pentru că situația este delicată, și apoi nu trebuie să aducem jucători doar de dragul de a aduce. Pentur că apoi noi suferim. Sper să greșim cât mai puțin și să aducem jucătorii de care avem nevoie pentru a fi acolo sus”, a mai spus Dinu Gheorghe.