Steaua a susținut în această seară cel de-al treilea meci de pregătire din mandatul lui Victor Pițurcă, cu Zaglebie Lubin, locul 10 în Polonia.
Jucătorii lui Victor Pițurcă au început tare meciul, iar în minutul 5 au trecut în avantaj grație golului fabulos înscris de Nicoliță: șut cu stângul, din voleu, de la aproape 25 de metri. După ce au înscris, „roș-albaștrii” au avut un moment de relaxare, exploatat din plin de adversari. Zaglebie reușește să egaleze prin Kedziora, care s-a distrat cu Todorov și l-a învins pe Tătărușanu cu un șut din 10 metri.
După golul egalizator, steliștii au dictat din nou ritmul și au reușit să treacă din nou în avantaj, de această dată prin Bogdan Stancu, după o pasă de 35 de metri a lui Dorel Stoica. Steaua a continuat să-și facă jocul și în partea a doua. Echipa din Ghencea a mai înscris de două ori, prin Surdu (73) și Stancu (74), reușind cea mai clară victorie din mandatul lui Pițurcă.
Cifrele din partidele de pregătire le dau speranțe fanilor steliști. Steaua a câștigat toate cele trei meciuri amicale jucate până acum, cu un golaveraj de 7-1, asta în condițiile în care linia de fund este schimbată în totalitate față de sezonul trecut.
Dorel Stoica, cel mai bun transfer de până acum Dintre achiziții, Dorel Stoica pare cea mai inspirată mutare. Fostul jucător al Craiovei ține foarte bine mijlocul Stelei și sunt șanse mari ca el să devină unul dintre cei mai importanți jucători din echipa lui Pițurcă. De asemenea, Răduț se mișcă destul de bine, iar cuplul de fundași centrali Abdrudan-Gardoș începe să se sudeze.
La capitolul plusuri pot fi trecute și evoluțiile lui Tătărușanu și Tănase, schimbate mult în bine odată cu venirea lui Victor Pițurcă. Pe de altă parte, postul de fundaș dreapta pare punctul slab, jocul lui Todorov fiind sub media echipei.
Min. 90 S-a terminat meciul. Steaua este neînvinsă în amicalele din această vară, iar în această seară a reușit cea mai categorică victorie din mandatul lui Pițurcă
Min. 88 Probleme pentru Martinovic. Fundașul Stelei a sărit la cap la o centrare în careul advers și s-a lovit cap în cap cu un adversat. Jucătorul adus de la Pandurii a rămas întins pe gazon câteva minute, timp în care a primit îngrjiri medicale. Până la urmă însă, Martinovic s-a ridicat și continuă meciul
Min. 81 Jocul s-a liniștiti, steliștii par mulțumiți de scor și au mai luat piciorul de pe accelerație. Jucătorii care nu au evoluat în acest meci, Năstăsie, Bicfalvi, Ionescu, Rusu, Geraldo și Răzvan Stanca, s-au antrenat separata, cu preparatorul fizic
Min. 74 GOL STEAUA! „Roș-albaștrii” reușesc să înscrie din nou, la numai un minut. Steliștii recuperează, mingea ajunge la Tănase, care pasează în careu pentru Stancu, „Motanul” reușind dubla
Min. 73 GOL STEAUA! Surdu trage de la 16 metri
Min. 60 ⇔ Schimbare la Steaua! Au ieșit Toja și Emeghara, au intrat Surdu și Filip. După aceste mutări, Victor Pițurcă a schimbat și așezarea în teren. Tănase trece în centru, iar Surdu va juca pe partea stângă
Min. 56 Același Tănase își încearcă din nou norocul, de această dată de la 25 de metri, însă nici de această dată balonul nu prinde cadrul porții
Min. 49 Tănase trage din interiorul careului mare, dar mingea se duce pe lângă poartă. Steaua dictează în continuare ritmul, schimbările efectuate de polonezi n-au adus niciun plus în joc
Min. 46 A început repriza a doua. Steaua a făcut două schimbări, Martinovici și Păcurar au intrat în locul lui Abdrudan și Răduț, în vreme ce polonezii au schimbat aproape toată echip
Min. 45 S-a încheiat prima partea a meciului. Cei mai buni steliști în prima parte au fost Nicoliță, Dorel Stoica, Tătărușanu și Tănase. Ultimul și-a schimbat total atitudinea odată cu venirea lui Victor Pițurcă
Min. 44 Dorel Stoica șutează pe jos de la aproximativ 25 de metri, portarul polonezilor prinde
Min. 41 Polonezii au o nouă fază periculoasă la poarta Stelei. Șut din marginea careului mare, Tătărușanu are un reflex extraordinar și scoate de sub bară
Min. 39 GOL STEAUA! Tănase face o fază foarte frumoasă, trimite în adâncime pentru Stancu, care scapă singur și înscrie
Min. 35 Emeghara avansează pe partea stângă, centrează în fața porții, același Nicoliță reia în plasă, însă golul este anulat deoarece arbitrii au considerat că mingea a părăsit terenul în timp ce se afla în aer
Min. 33 Răduț face din nou un meci bun. Jucătorul venit de la Inter Curtea de Argeș se mișcă foarte bine în teren și intră în de foarte multe ori în combinații. Un plus pentru față de meciurile trecute poate fi pu în dreptul fundașilor centrali, cuplul Adrudan-Gardoș fiind mai sigur decât în partidele precedente. Todorov însă este cel mai slab jucător stelist de până acum
Min. 27 Toja trage cu stângul din interiorul careului de 16 metri, însă balonul nu prinde cadrul porții
Min. 24 Dorel Stoica își încearcă șutul de la aproape 25 de metri, mingea se duce însă peste bara transversală
Min. 18 Steaua se mișcă destul de bine, Dorel Stoica ține mijlocul terenului, este liantul din zona mediană și pare a fi un om extrem de important pentru echipa lui Pițurcă în sezonul care stă sî înceapă. Însă cel mai bun stelist de până acum a fost Bănel Nicoliță care, pe lângă deschiderea scorului, a avut mai multe acțiuni periculoase în jumătatea adversă
Min. 16 GOL ZAGLEBIE! Tătărușanu scoate de la vinclu, mingea ajunge în stânga la Kedziora, care îl întoarce foarte ușor pe Todorov și îl învinge pe Tătărușanu cu un lob. Golul a venit pe fondul relaxării steliștilor după deschiderea scorului
Min. 5 GOL STEAUA! „Roș-albaștrii” deschid repede scorul! Bănel Nicoliță trage cu stângul de la aproximativ 25 de metri
Min 1. A început partida. În tribune se află selecționerul naționalei de tineret, Emil Săndoi, impresarul Marcel Popescu și antrenorul lui „U” Cluj, Cristi Dulca. Ultimul își spionează adversara din prima etapă a Ligii I. U Cluj – Steaua se va juca pe 24 iulie, în cadrul primei etape din sezonul 2010-2012. Partida este condusă la centru de Cristi Balaj
STEAUA 4-1-4-1: Tătărușanu – Todorov, Abrudan, Gardoș, Emeghara – D. Stoica – Nicoliță, Răduț, Toja, Tănase – B. Stancu
Lotul Stelei deplasat în Austria :
– Ciprian Tătărușanu, Răzvan Stanca, Cezar Lungu (portari)
– Yordan Todorov, Bogdan Mustață, Florin Gardoș, Geraldo Alves, Octavian Abrudan, Novak Martinovic, Ifeanyi Emeghara, Lucian Filip (fundași)
– Bănel Nicoliță, Dorel Stoica, Eric Bicfalvi, Andrei Ionescu, Juan Toja, Alexandru Păcurar, Alexandru Lazăr, Cristian Tănase, Ionut Nastasie, Mihai Radut (mijlocași)
– Bogdan Stancu, Romeo Surdu, Vlad Rusu (atacanți).
Meciurile amicale ale Stelei in perioada 7-13 iulie.
07.07 – 19,00 Steaua – Zaglebie Lubin 4-1 09.07 – 18,30 Steaua – Olympiakos 11.07 – 17,00 Steaua – Ferencvaros 13.07 – 18,30 Steaua – Zamalek
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER