Ștefan Gadola, acționar la CFR Cluj, a vorbit despre conflictul iscat în cadrul echipei, între Marius Șumudică și Alex Chipciu.
Fotbalistul în vârstă de 32 de ani, Alex Chipciu, ar fi sărit să îl bată pe Otto Hindrich, portarul în vârstă de 18 ani al lui CFR Cluj, motiv care ar fi dus la excluderea sa din lot chiar înainte de primul meci cu Young Boys Berna, din turul III preliminar al Ligii Campionilor, încheiat la egalitate, scor 1-1.
Deși Marius Șumudică a anunțat că l-a dat afară pe Alex Chipciu, cei doi s-au împăcat și fotbalistul rămâne la CFR Cluj, după ce coechipierii săi i-ar fi cerut antrenorului să îl ierte, iar acesta și-a prezentat scuzele față de antrenor și față de mai tânărul Otto Hindrich.
Ștefan Gadola a explicat că Marius Șumudică are mână liberă în gestionarea echipei, motiv pentru care el a fost cel care a luat inițial decizia de a-l exclude din lot pe Alex Chipciu. Oficialul a spus însă și că tot antrenorul a fost cel care a ales să îl ierte pe fotbalistul din subordine.
De asemenea, Ștefan Gadola a asigurat că Alex Chipciu nu va fi sancționat în niciun fel, nici măcar financiar, de către conducerea clubului.
„Personal, eu nu am intrat niciodată în aceste probleme. Conducerea l-a lăsat pe Șumudică, el este antrenor, el a vazut ce a facut Chipciu. Chiar Șumudică și-a dat seama că e bine să îl ierte și să îl introducă în echipă. Nu a primit nicio amendă. A greșit, se mai întâmplă”, a spus Ștefan Gadola, la Pro X.
„Primul pas a fost făcut să-mi cer scuze, apoi am vorbit cu Mister. Avem o relație lungă, datorită dânsului am rămas în continuare aici. Nu pot să fiu decât mulțumit pentru șansa oferită. Am vorbit cu Otto imediat după incident, nu a fost atât de grav. A fost o lipsă de respect. Nu sunt pe lista UEFA, o să fac deplasarea și îi voi susține din tribună”, a spus Alex Chipciu, în cadrul unei conferințe de presă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER