Ștefan: „În România acționează doar legea talionului”

Președintele de onoare al Ceahlăului, Gheorghe Ștefan, a declarat că în România comisiile federale nu mai respectă nicio regulă:

"Nu vreau să comentez decât într-un singur fel, la noi în fotbal a rămas doar legea talionului. Nu mai avem regulamente, statute, nimic. Noi, de exemplu, am făcut o intervenție, deoarece, Buzău, Iași si Oțelul nu aveau licențe, iar Universitatea Craiova primise decizie de faliment. S-a decis venirea firmei SGS să facă un audit la aceste cluburi. Dar tot FRF a venit și a retras această comandă, iar apoi a apelat la firma "Zbârcea și asociații", dar apoi s-a transmis că nu se mai pot depune actele. Ceea ce s-a petrecut este deja o infracțiune, mă voi judeca cu acest for până voi obține victoria" a declarat Ștefan, în direct, la Special la Sport.ro

Publicat: 03 07. 2008, 17:26
Actualizat: 03 07. 2008, 18:05