Ștefan: „Se poate ‘umbla’ și la străini! Niște impresari sunt cei mai buni prieteni ai lui Petrescu!”

Gheorghe Ștefan e în continuare în stare de șoc după ce arbitrul
partidei Ceahlăul Piatra Neamț – Unirea Urziceni, scor 2-3, a
acordat cu mare ușurință un penalty oaspeților în minutele de
final. „Pinalti” lasă să se înțeleagă că frații Victor și Giovani
Becali intervin pe lângă arbitrii străini pentru ca aceștia să
favorizeze echipa lui Dan Petrescu. Finanțatorul formației din
Piatra Neamț spune că arbitrajele au reprezentat elementul cheie
pentru Urziceni în câștigarea titlului, anul trecut.

M-am uitat mai bine la fază. A fost fault în atac. Mihai
Stoica a spus că a fost penalty? Se dezumanizează dacă susține așa
ceva. Eu aș fi avut bărbăția să recunosc. Cu Unirea nu mai vreau
niciodată arbitri străini. Toți străinii i-au favorizat. Așa au
luat și campionatul, au fost împinși de la spate în partidele cu
Dinamo și cu Timișoara. Cum ar fi putut „umbla” la arbitrii
străini? Se poate, dom’le! Gândiți-vă care sunt cei mai buni
prieteni ai lui Petrescu. Nu mă refer la Hagi și la Popescu. Niște
impresari, nu dau nume
„, spune Ștefan în
EVZ
.

Publicat: 06 12. 2009, 10:10
Actualizat: 06 12. 2009, 11:16