Ștefan Târnovanu, noul portar al echipei naționale? Mesajul selecționerului Florin Bratu pentru jucătorul de la FCSB: „Îmi doresc acest lucru!”

Stefan Tarnovanu se bucura dupa un penalty aparat in meciul de fotbal dintre CFR Cluj si FCSB, contand pentru Play-off-ul Ligii 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul Dr. Constantin Radulescu din Cluj Napoca, marti 25 mai 2021. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 5 poze

Florin Bratu, selecționerul echipei naționale de tineret, l-a lăudat pe Ștefan Târnovanu, portarul în vârstă de 21 de ani al lui FCSB, după prestația din meciul cu Sepsi Sfântu Gheorghe.

Sepsi Sfântu Gheorghe și FCSB s-au întâlnit duminică seară, pe Sepsi Arena, în cadrul etapei cu numărul 21 din Liga 1, ultima din acest an, și au remizat, scor 0-0.

Acesta a fost primul meci jucat de către Ștefan Târnovanu pentru FCSB în campionat, în actuala ediție a Ligii 1. Portarul a făcut un joc bun și a fost lăudat de mai multe nume importante din fotbalul românesc.

Ștefan Târnovanu, noul portar al echipei naționale? Mesajul selecționerului Florin Bratu pentru jucătorul de la FCSB

Tânărul portar a evoluat anul acesta numai la echipa a doua a roș-albaștrilor, din Liga 3, unde ocupă antepenultimul loc din Seria 4, fiind urmată doar de Academica Clinceni II și FC Argeș II.

Florin Bratu a avut doar cuvinte de laudă la adresa portarului de la FCSB și și-a exprimat dorința ca acesta să prindă mai multe minute în poarta roș-albaștrilor, la prima echipă.

„Un portar foarte dinamic, cu un curaj fantastic, din păcate nu a avut șansa lui foarte mare la FCSB. A profitat și de această regulă la meciul de ieri, pentru că ăsta a fost primul criteriu. Dar are o dezinvoltură aparte și ne place tuturor și Vlad, dar la portari știm ca e un post special. Profiți de orice ocazie care ți se dă, și eu îmi doresc de Târnovanu să rămână între buturi”, a spus Florin Bratu, potrivit Digi Sport.

  • 150 de mii de euro este cota de piață a lui Ștefan Târnovanu, potrivit Transfermarkt.
  • 2 meciuri a jucat Ștefan Târnovanu pentru FCSB, în sezonul trecut al Ligii 1.

„Am avut niște emoții atât de mari încât nu mai puteam să mă uit la televizor la un moment dat. Eu am crezut în el de mic, pentru că eu am fost cu el prima dată la fotbal. Am crezut în el că va ajunge un portar mare și eu zic că a ajuns bine până la vârsta lui” – Maria Târnovanu, mama portarului de la FCSB, pentru ProSport

Publicat: 20 12. 2021, 17:15