Ștefan Vlădoiu îi răspunde lui Dumitru Dragomir, după declarațiile fostului șef al LPF: „Sunt corect cu mine” + Ce spune despre meciul cu CFR Cluj

Fundaşul dreapta al Universităţii Craiova, Ştefan Vlădoiu, spune că el colegii săi îşi doresc să câştige meciul de marţi, contra CFR-ului, pentru a face uitat eşecul din partida cu FCSB, dar şi ca o revanşă pentru duelul pentru titlu, din vara trecută, câştigat de ardeleni în Bănie cu 3-1.

Ne aşteaptă o partidă foarte grea, cu o echipă experimentată, care o să dea totul pe teren şi o să-şi vândă scump pielea. Noi trebuie să mergem acolo şi să ne dăruim total, numai aşa putem spera la cele trei puncte. Sper să trecem peste acest eşec cu FCSB, să batem şi să intrăm în vacanţă cu un moral bun.

E o motivaţie în plus că au câştigat titlul în defavoarea noastră, sper să ne luăm revanşa, după ce ne-au furat titlul, între ghilimele. Sperăm să spălăm înfrângerea cu FCSB şi mergem la Cluj cu gândul să ne împăcăm fanii. A fost dureros să pierdem cu FCSB, mai ales că în prima repriză am jucat bine, iar ei au marcat la prima ocazie. Toată lumea e dezamăgită, dar trebuie să uităm ce a fost negativ, adică a doua repriză a declarat fundaşul Craiovei, care a împlini 22 de ani peste câteva zile.

CFR Cluj – Universitatea Craiova se joacă marţi, de la ora 21, fiind ultimul meci al anului în România.

Lăudat de Mitică Dragomir, Vlădoiu rămâne cu picioarele pe pământ: „Nu sunt genul care să şi-o ia în cap

Ştefan Vlădoiu a fost printre puţinii jucători ai Craiovei care s-au ridicat la un nivel bun pe parcursul derby-ului cu FCSB, dar spune că aprecierile venite la adresa sa nu-l vor face să-şi piardă echilibrul şi concentrarea.

Nu sunt genul care să şi-o ia în cap, îmi văd de treabă, lumea e liberă să-şi dea cu părerea, eu îmi fac singur autocritica, îmi analizez evoluţiile, sunt corect cu mine însumi. Am avut încredere în mine, am dat sută la sută, acesta a fost unul dintre atuurile mele. M-am pregătit foarte bine”, a adăugat fundaşul dreapta al Universităţii Craiova şi al naţionalei de tineret a României.

Dumitru Dragomir a avut recent cuvinte de laudă la adresa jucătorului Craiovei. „Ştefan Vlădoiu va fi unul dintre cei mai buni fundaşi dreapta din această ţară. Se face de bani mulţi, pentru că are două calităţi ieşite din comun: are viteză, în primul rând, în al doilea rând are capacitate de efort. Dar, dacă ar avea un mijlocaş de mare valoare pe partea lui, eu vă spun că face din el unul dintre cei mai buni fundaşi. Eu, dacă aş fi în locul lui Mutu, cu el aş juca fundaş dreapta la echipa naţională U21 a declarat, la Digi Sport, fostul şef al LPF.

Publicat: 20 12. 2020, 14:08