FC Brașov a disputat, marți, primul amical din 2015 și a învins la scor formația FC Rîșnov din Liga a 4-a, anunță monitorulexpres.ro
Echipa pregătită de Lokica s-a impus cu un categoric 11-1 la capătul unui meci în care tehnicianul croat a rulat tot lotul avut la dispoziție, mai puțin Barna, Santios, Tîră sau Liviu Ganea, toți cu probleme medicale.
Georgian Păun a fost jucătorul meciului, atacantul brașovean reușind să marcheze patru goluri. Celelalte goluri ale brașovenilor au fost marcate de Ciocîlteu, Marian Constantinescu (3), Leko, Boția și Buga. Marian Nicolae a marcat golul de onoare pentru FC Rîșnov.
FC Brașov:Mutu (30 Iacob) – Vagner, Remeș, Frîncu, Lupu – Florin Călin, Cristea – Ciocîlteu, Păun, Grigoraș – Horia Popa (13 Andrei Suciu, 42 Ispas) În partea secundă au jucat: Iacob ( 65 Marinescu)- Străuț, Leko, Șeroni, Novak- Moraru, Aganovic – Buga, Boția, Cristi Ganea) – Marian Constantinescu.
Următorul meci de pregătire al stegarilor este programat vineri, cu Inter Cristian.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER