„Stegarii” le-au pus gând rău oltenilor: „Trebuie să-i batem”

Atacantul FC Brașov, Cosmin Năstăsie, a precizat că este foarte
important ca gruparea ardeleană să bifeze toate punctele în disputa
de luni, de pe propriul teren, cu Universitatea Craiova.
„Este foarte important să câștigăm partida cu Universitatea
și trebuie să dăm totul în teren pentru obținerea celor trei
puncte. Avem un moral bun, însă este adevărat că este o presiune pe
noi pentru că nu am câștigat de foarte multă vreme în campionat.
Avem mare nevoie de victorie și ne dorim cu toții să depășim
această perioadă mai dificilă. Îmi doresc din tot sufletul să
câștigăm. Ne confruntăm cu probleme la finalizare, însă sunt
convins ca vor veni și golurile. Așteptăm momentul descătușării și
acesta poate fi chiar la meciul de luni”,
a declarat
Cosmin Năstăsie.

Colegul lui Năstăsie din atacul „stegarilor”, ivorianul Lamine
Diarrassouba, pariază că FC Brașov va termina învingătoare în
disputa cu oltenii lui Victor Pițurcă: „Știm că ne așteaptă
un meci dificil, dar noi nu avem decât doar varianta victoriei.
Suntem cu toții concentrați la acest joc. Trebuie sa luptăm și să
dăm totul pentru a obține toate cele trei puncte. Este un blocaj la
echipă din cauza faptului că nu reușim să inscriem, deși ne creem
destule ocazii de gol la fiecare partidă. Dar, lucrăm bine la
antrenamente și sunt convins că vom trece peste această perioada
mai neagră. Voi da totul pe teren, pentru că îmi doresc să ajut
echipa să câștige”.

Partida FC Brașov – Universitatea Craiova va avea loc luni, de
la ora 20:30.


Articol publicat de Bogdan
POPESCU

Publicat: 13 10. 2010, 13:00
Actualizat: 13 10. 2010, 13:01