Stelea:** „Brașovul și Dinamo vor avea un loc special în sufletul meu”
Portarul Bogdan Stelea, care miercuri a spus adio carierei de fotbalist profesionist, rămânând doar secund la națională, a declarat că FC Brașov, echipa la care a activat ultima oară, și Dinamo, echipa la care a debutat în fotbal, vor avea un loc special în sufletul său.Â
„Mă onoreaza faptul că am fost votat jucătorul meciului cu Timișoara, însă sunt convins ca fanii au ținut cont că era ultimul meci al carierei mele. M-am simțit foarte bine la Brașov. Suporterii, oamenii din oraș, colegii și antrenorii m-au făcut să ma simt foarte bine la Brașov. Pe tot parcursul sezonului am simțit că sunt apreciat, iar acest lucru este cel mai important pentru un jucător. Le mulțumesc tuturor celor care au crezut în mine. Este păcat că nu am reușit să obținem pe acest final de campionat un loc în cupele europene, pentru că eu consider că meritam acest lucru. Îmi doresc ca Brașovul să devină, în următorii ani, o echipă puternică, de primele locuri, pentru că acolo consider că îi stă bine acestei echipe. Brașovul va ocupa mereu un loc special în sufletul meu, la fel ca Dinamo. La Dinamo mi-am inceput cariera, iar de la Brașov m-am retras“, a spus Bogdan Stelea, pentru site-ul oficial al FC Brașov.