Stelea: „Nu stăm să plângem după înfrângerea cu Rapid”
Antrenorul echipei Viitorul Constanța, Bogdan Stelea, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că jucătorii săi au fost afectați după înfrângerea cu Rapid, din etapa a doua a Ligii I, precizând însă că ei nu au timp să sufere pentru că urmează partida cu CS Universitatea Craiova.
„Atmosfera în această săptămână a fost ca după o înfrângere. Ești afectat, dar nu ai timp să fii afectat prea mult. Te afectează o zi și apoi te antrenezi pentru meciul următor. Nu o să stăm acum să plângem că am pierdut cu Rapid. Am analizat meciul, am văzut că am făcut și lucruri bune, puteam să terminăm la egalitate. Am dominat o mare parte din meci, dar în momente punctuale am făcut greșeli și, ca de obicei, se poate întâmpla ca în momentele respective să primești gol”, a spus Stelea.
Bogdan Stelea își dorește ca jucătorii săi să intre și să joace la victorie fiecare meci, chiar dacă la final vor pierde. „Foamea de victorie trebuie să fie mare în permanență. Nu avem timp și nu ne putem permite. Unul dintre obiectivele noastre este ca această echipă să crească cu foame de victorie indiferent dacă o obține sau nu”, a completat Stelea.
Bogdan Stelea a afirmat că se așteaptă la o partidă frumoasă împotriva formației oltene. „Ne așteptăm la un meci frumos. O să încercăm să jucăm bine și să câștigăm meciul. În primele etape jucăm cu echipe nou-promovate. Sunt meciuri destul de grele, pentru că sunt echipe care vin după un sezon bun, reușind o promovare. Sunt echipe care au în ultimele luni victorii și asta ajută și dă un moral bun”, a explicat Stelea.
Tehnicianul formației constănțene a menționat că jucătorii săi se motivează mai bine atunci când joacă împotriva a peste 10.000 de spectatori. „Oricum, la Craiova în permanență sunt meciuri speciale, pentru că există un public special care își încurajează foarte mult echipa, se creează o atmosferă frumoasă, bună pentur a juca meciuri de fotbal. Și din punctul ăsta de vedere noi suntem mulțumiți, pentru că suntem o echipă tânără, care într-o astfel de atmosferă se motivează mai ușor. Pentru noi, 10.000 de oameni în tribune sunt mulți spectatori”, a subliniat Stelea.
Întrebat ce părere are despre venirea argentinianului Pablo Brandan la CS Universitatea Craiova, Stelea a răspuns: „Echipa lor e cam aceeași. Nu știu dacă o să joace Brandan, dar este un jucător cu experiență, cunoaște bine campionatul românesc și este un jucător care aduce un plus de valoare pentru ei, dar asta nu trebuie să ne intereseze pe noi foarte mult. Nucleul de jucători îl aveau bine stabilit încă din pregătiri”.
Mijlocașul Dragoș Nedelcu, în vârstă de 17 ani și șase luni, care a debutat pentru FC Viitorul în acest sezon, dorește să își ajute mai mult echipa să nu primească goluri, decât să înscrie. „Am încercat să trec peste emoțiile de început și să fac treaba cât mai bine. În acest sezon mi-am propus să joc din ce în ce mai mult și să îmi ajut echipa să ne îndeplinim obiectivul. Îmi propun mai mult să îmi ajut echipa să nu primească goluri. Pentru mine toate meciurile sunt la fel și vreau să dau totul pe teren”, a spus Nedelcu.
Partida CS Universitatea Craiova – FC Viitorul, contând pentru etapa a III-a a Ligii I, se va disputa, vineri, de la ora 18.30, pe Stadionul Ion Oblemenco.