Stelea: „Vreau să joc cel puțin până la vară!”

Parcă de o viață în poarta diferitelor echipe de fotbal, "Arnold" vrea să mai rămână titular în poarta Brașovului cel puțin până la vară. Îndrăgostit încă de fotbal, Bogdan Stelea, continuă să facă sacrificii și să fie prezent etapă de etapă în poarta "stegarilor".

"Am încă motivație. Iubesc fotbalul. Vreau să joc cel puțin până la vară. Îmi place să mă antrenez și să fiu pe teren să joc. Asta mă motivează cel mai mult. Fac destule sacrificii, dar sunt și lucurrui care nu îmi convin, dar asta e. În momentul de față nu mai fac antrenamente de uzură, ci doar de menținere.", a spus Stelea la Sport.ro

FC Brașov joacă duminică de la ora 14 la Galați cu Oțelul.

Publicat: 14 11. 2008, 19:37