Steliano Filip, acuzații grave la adresa arbitrului Istvan Kovacs. „Un arogant! Și-a bătut joc de noi!”

Steliano Filip a lansat o serie de acuzații grave la adresa lui Istvan Kovacs, arbitrul delegat de CCA la derby-ul FCSB – Dinamo.

Dinamo București a fost învinsă de FCSB, scor 0-6, pe Arena Națională, iar „câinii” au fost nevoiți să joace mai bine de o repriză în 10 oameni după eliminarea lui Steliano Filip.

Fundașul formației din „Ștefan cel Mare” a fost eliminat în minutul 37 după o intrare dură, iar la finalul partidei cu FCSB a lansat acuzații grave la adresa arbitrului din Carei.

Steliano Filip, acuzații grave la adresa arbitrului Istvan Kovacs

Mai mult, Steliano Filip a dezvăluit și ce dialog a purtat cu centralul Istvan Kovacs înainte să primească cartonașul roșu și să fie eliminat.

„Cum să fie? A văzut un stadion întreg, o țară întregă ce s-a întâmplat. Nu am venit să critic arbitrajul, nu îmi stă în caracter, dar sunt dezamăgit pentru că și-a bătut joc. Și-a bătut joc de niște familii, de suporterii acestia minunati. Îmi dai galben, dar… Cred că VAR-ul ar fi cea mai bună soluție, e clar. Acolo ar fi fost maxim galben. Îmi reproșez că mi am lăsat coechipierii în 10, am îngreunat situatia. Am stat pe teren ca să întreb de ce mă elimină. A fost acolo un meleu, nu știu ce s-a întâmplat. L-am întrebat, dar nu a vorbit, știe toată lumea că e un arbitru arogant. Mi-a spus ca am trei minute, altfel opreste meciul.

Am mai pătit așa cu el și la meciul cu Mioveni. Cu Mioveni îmi striga să nu fac fault, nu am făcut și am luat gol. Nu vreau să dau în el, dar aroganța cu care ne tratează… Probabil o să treacă în raport că se simte amenințat doar e Istvan…  Probabil că voi lua 2 etape.

Înainte eu am cerut fault pentru că am simțit că am fost împins, dar m-a tratat cu aroganță. L-am întrebat de ce nu dă fault și mi-a zis: „Pleacă, dispari!”. Mă doare pentru că muncim, știm cu toții situația grea de la echipă. Și-a bătut joc de noi”, a spus Steliano Filip la finalul meciului FCSB – Dinamo 6-0.

Publicat: 12 09. 2021, 23:16
Actualizat: 12 09. 2021, 23:34