Steliști refuzați de Badea
Oficialii roș-albaștrilor fac eforturi în aceste zile pentru a-i
convinge pe conducătorii gorjeni să accepte jucători la schimb în
contul transferurilor lui Martinovic, Păcurar și Stanca.
După ce ProSport a scris că nici până în momentul de față Steaua nu
a oferit nimic pentru transferul celor trei jucători de la Tg. Jiu,
președintele executiv al gorjenilor, Eugen Pârvulescu, ne-a
dezvăluit că negocierile dintre cele două grupări nu au fost
finalizate. „Încă nu ne-am înțeles cu Steaua. Ei ne-au oferit la
schimb jucători precum Bâtfoi, Muzac și Iacob, dar Badea și-a făcut
deja lotul. În aceste condiții nu ne rămâne decât să mai negociem.
Andrei Ionescu pare un jucător interesant, dar vom vedea ce va fi.
Avem posibilitatea să primim și bani în schimbul celor trei
transferuri”, ne-a spus Pârvulescu.