Cu șapte etape înainte de finalul campionatului, Steaua riscă să intre într-un nou scandal financiar, după ce, la începutul returului, s-a confruntat cu probleme asemănătoare cu transferul lui Florin Gardoș de la Concordia Chiajna.
Marian Rusen, președintele lui Juventus București, este extrem de dezamăgit după ce clubul din Ghencea i-a transmis telefonic prin Aurel Iordăchescu că Steaua n-o să-i plătească taxa de formare a lui Ciprian Tătărușanu. În aceste condiții, conducătorul echipei din Liga a II-a, care este și membru în Comitetul Executiv al FRF, ne-a spus: „Domnule, eu cred că lui Gigi Becali, care este un om de bună-credință, nici nu i s-a comunicat de către angajații săi această problemă”, și-a început Rusen discursul, după care ne-a mărturisit: „Am făcut o adresă către Steaua, în care am cerut cei cinci la sută din taxa de solidaritate pentru formarea lui Ciprian Tătărușanu, adică 75.000 de euro. FIFA și UEFA au dat o hotărâre, conform căreia, în anul 2009, pentru jucătorii care aveau 23 de ani și au fost vânduți la alte echipe, cluburile care i-au format trebuie să primească cinci la sută taxa de solidaritate”, ne-a mai dezvăluit acesta.
Rusen: „Ei vin cu scuze penibile”
În final, președintele clubului Juventus București a concluzionat: „Ei bine, angajatul Stelei, Aurel Iordăchescu, mi-a spus telefonic că ei au făcut transferul lui Ciprian de la Gloria Bistrița în anul 2007. Vezi Doamne, legea respectivă nu era atunci în vigoare, adică eu n-o să văd niciun ban. Astea sunt scuze penibile și nu mă interesează pe mine. Legea e lege pentru toată lumea. În aceste condiții, eu o să mă adresez TAS”,a încheiat Rusen. Steliștii: „Să se ducă unde vrea”
Contactat telefonic de ProSport, angajatul Stelei, Aurel Iordăchescu, a recunoscut că a discutat cu Marian Rusen, dar că a fost doar o convorbire privată între doi vechi prieteni. „Domnule, eu nu intru cu nimeni în nicio polemică! Este dreptul lui Marian Rusen să se ducă și să se adreseze unde vrea. Eu am avut o discuție cu el ca între doi prieteni. Este treaba lui că v-a dezvăluit-o”, s-a rezumat să comenteze Aurel Iordăchescu.
75 de mii de euro solicită Juventus București pentru taxa de formare a lui Ciprian Tătărușanu
1,5 milioane de euro a plătit Steaua clubului Gloria Bistrița pentru transferul lui Ciprian Tătărușanu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER