Steliștii așteaptă 7.000 de euro înaintea meciului cu Gloria
Deși nu sunt în fruntea clasamentului, roș-albaștrii câștigă cel mai bine în acest sezon din primele de joc, cel puțin așa reiese după un calcul făcut în primele patru etape.Â
Odată cu startul noului campionat, conducerea Stelei a schimbat sistemul de recompensare a jucătorilor, revenind la plata primelor în urma unui pachet de patru partide. Astfel, înainte de meciul vicecampioanei României de la Bistrița, elevii lui Marius Lăcătuș urmează să primească prima de 7.000 de euro, datorită celor trei victorii din Liga I. Ba mai mult, dacă reușeau să obțină 12 puncte, fotbaliștii echipei din Ghencea câștigau câte 12.000 de euro de jucător.
Pe locul doi în topul primelor se situează fotbaliștii Rapidului, care au luat până acum 5.000 de euro de persoană. Pe locul trei în clasament sunt fotbaliștii campioanei României, CFR Cluj, care au câștigat în urma a două victorii câte 10.000 de lei.Â
Liderul campionatului, Dinamo, se situează la polul opus al clasamentului granzilor din Liga I, jucătorii pregătiți de Mircea Rednic reușind să obțină până în prezent doar câte 3.000 de dolari de fotbalist!