Steliștii cu bilele, „oțelarii” cu parcul!** Oțelul și Steaua s-au relaxat total diferit înaintea Supercupei
Supercupa a dat ieri startul forfotei în Piatra‑Neamț. Sosirea
Stelei și a campioanei Oțelul în oraș a fost prilejul ideal de
plimbare a locuitorilor, care au ieșit parcă special din case să-i
vadă pe proaspeții oaspeți. Devenită deja un obicei, plimbarea din
dimineața partidei a fost printre punctele de interes ale zilei,
zeci de nemțeni adunându-se în locurile în care Steaua și Oțelul au
ales să se relaxeze.
Dis-de-dimineață, moldovenii s-au adunat în fața Hotelului
Ceahlăul, hotel în care steliștii au fost cazați, așteptând cu
nerăbdare ca Bănel ori Tănase să-și facă apariția din moment în
moment. Roș-albaștrii nu s-au lăsat așteptați prea mult și au
coborât din camere în jurul orei 11:00, iar în timp ce Roni Levi și
Gabriel Caramarin își făceau deja promenada matinală, aceștia s-au
îndreptat către o sală de biliard.
Vestea că trupa lui Levi a sosit la localul Laguna a adunat rapid
alte câteva zeci de suporteri de toate vârstele, care au găsit
chiar și metode inedite pentru a-i întâmpina pe favoriții lor,
alegând, de exemplu, o gâscă drept „mascotă” (foto jos). Singurii
care n-au avut liber la distracție au fost Mihai Costea și Mihai
Răduț, care au fost trimiși de urgență la preparatorul fizic pentru
antrenamente separate.
„S-o
bateți pe Steaua, vă roagă toată familia
mea!”
De cealaltă parte, campioana României a avut parte de ceva mai
multă liniște, spre deosebire de adversarii de aseară. Cazați la
cinci kilometri de intrarea în oraș, gălățenii n-au fost sufocați
de fani, deși au beneficiat de un program aproape asemănător cu al
steliștilor. „Oțelarii” au ales însă în schimbul biliardului o
plimbare prin parc, iar după câțiva pași, aceștia au poposit la una
dintre terasele aflate în zonă pentru a pune la cale planul de
bătaie pentru meci. „Să-i bateți diseară, vă roagă toată familia
mea!”, a fost mesajul transmis elevilor lui Dorinel Munteanu de o
bunicuță ieșită și ea la plimbare cu nepoțelul său.