Steliștii, ironici înaintea dublei cu liderul: „Până se dă legea cu autostopul, poate Astra mai adună câțiva fani de pe drum”
Dubla care poate decide lupta la titlu, dintre Steaua și Astra, va avea primul episod miercuri seară. Duckadam crede că lucrurile se vor decide în cursa pentru campionat în cazul în care una dintre echipe va obține două victorii. Oficialul din Ghencea crede însă că Steaua este în revenire de formă, dar nu se așteaptă ca suporterii să ia cu asalt stadionul: „Poate Astra mai adună câtiva fani de pe drum”, îi ironizează Duckadam pe giurgiuveni.
„Cred că mâine vom repeta figura frumoasă de la meciul cu Ceahlăul, când am arătat că suntem în revenire de formă. Băieții au jucat cu entuziasm. Dacă una din echipe câștigă toate cele șase puncte, se vor clarifica lucrurile. Dacă punctele se împart, nimic nu e decis. Un mare avantaj va fi pentru cea care câștigă prima partidă. Presiunea va fi foarte mare în meciul doi pentru echipa care pierde. Atunci va fi totul sau nimic. Trebuie să câștigăm mâine, iar dacă facem egal la Giurgiu nu m-aș supăra”, a spus Duckadam la Dolce Sport.
Ironiii dinspre Ghencea: „Până se dă legea cu autostopul, poate Astra mai adună ceva fani de pe drum”
„Nu mă aștept să se umple Național Arena, dar sper să fie cel puțin 25.000 de fani pe stadion. Adevărații suporteri ar trebui să fie alături de echipă. Astra, la ultimul meci a avut 200 de spectatori, poate că mâine mai adună câțiva de pe traseu. Până intră în vigoare legea cu autostopul, se mai poate să ia câțiva oameni de pe drum”, spune Duckadam.
Steaua București – Astra Giurgiu se va disputa miercuri, de la ora 20.30, pe Arena Națională