Steliștii râd de rivali după derby: „Au câștigat și ei ceva: Românii au talent” Ce va face Bruno Icobeț după finală :)

Steaua s-a impus în derby-ul cu Dinamo, scor 2-0, și a stabilit un nou record în istoria confruntărilor cu rivala din Ștefan cel Mare. Roș-albaștrii au ajuns la cinci victorii consecutive în fața „câinilor”, serie începută cu finala Cupei României din 2011. Nciuna dintre echipe nu a mai reușit așa ceva până acum. Până acum, atât Steaua, cât și Dinamo reușiseră să înșire câte patru victorii la rând.

Steliștii au astfel un nou motiv de sărbătoare, după câștigarea titlului, iar unul dintre managerii clubului din Ghencea și-a manifestat satisfacția pe rețelele de socializare. „Când bați de două ori fără drept de apel în derby, se poate spune că e un an perfect”, spune acesta, convins că un sistem competițional cu play-off, în care cele două mari rivale s-ar putea întâlni de patru ori într-un sezon ar evidenția și mai mult superioritatea Stelei în fața rivalei.

Când câștigi la pas titlul, se poate spune că e un sezon de succes. Când bați de două ori fără drept de apel în derby, se poate spune că e un an perfect. Doar că ne e imposibil să ne bucurăm când Chiri pățește așa ceva…iar Colțescu privește faza cu ochii larg închiși.

Să tinem pumnii strânși pentru campionii noștri, Alex Chipciu și Vlad Chiricheș.

Apropo, a fost a cincea consecutivă…cred că a început să le placă.

Vreau sistem play-off, parca să-i batem doar de două ori pe an a devenit o banalitate. Noroc cu finala Cupei, de unde a început seria de 5″, a scris unul dintre managerii stelei pe contul personal de facebook.

Glume pe seama „câinilor”

Victoria din derby a aprins și imaginația fanilor steliști, iar aceștia au făcut imediat legătura cu câștigătorul sezonului 3 al talent show-ului Românii au talent, transmis de ProTV.

Bruno Icobeț a cucerit premiul de 120.000 de euro cu un număr impresionant de dresură canină, iar steliștii au făcut imediat legătura între numărul câștigător și porecla rivalilor.

„Ați văzut au câștigat și câinii…..la Românii au talent!” sau „Noul antrenor a lui Dinamo va fi Bruno Icobeț” sunt doar două dintre glumele care au circulat pe rețelele de socializare după derby.

Seria de victorii a Stelei în derby-urile cu Dinamo:

25.05.2011 Dinamo 1-2 Steaua (Cupa României)
Au marcat: Torje ’33 / Dica ’24, Barboianu AU ’50

5.12.2011 Dinamo 1-3 Steaua
Au marcat: Niculae ’21 / Rusescu ’22, ’59, Mihai Costea ’92

17.05.2012 Steaua 3-2 Dinamo
Au marcat: Rusescu ’42, Iliev ’48, ’64 / Curtean ’21, Tucudean ’86

4.11.2012 Steaua 3-1 Dinamo
Au marcat: Rusescu ’63, ’83, Szujala ’87 / Alexe ’38

10.05.2013 Dinamo 0-2 Steaua
Au marcat: Boubacar, autogol ’13, Tanase ’71

Publicat: 12 05. 2013, 08:00
Actualizat: 12 05. 2013, 09:47