Steliștii, rapidiștii și dinamoviștii s-au unit împotriva măsurilor pe care le pun la cale șefii din fotbal: galeriile adverse să fie interzise la meciurile cu risc ridicat.
Reprezentantul galeriei steliste, Gheorghe Mustață a declarat joi că nu crede că va fi adoptată propunerea Prefectului Capitalei, Mihai Atănăsoaei, de interzicere a accesului galeriei echipei oaspete pe stadion la derbiurile la care riscul de violență este mare.
„Nu cred că se va adopta o astfel de decizie. Chiar dacă e propunerea prefectului, nici Dumitru Dragomir nu cred că ar fi de acord cu așa ceva. Nu se poate adopta o astfel de decizie pentru că se încalcă dreptul la libera trecere, se îngrădește libertatea de exprimare a oamenilor. E vorba și de Uniunea Europeană aici, nu se pot adopta măsuri care contravin acesteia. Mai mult decât atât, se pot întâmpla lucruri mai grave dacă ajungi pe un stadion ca fan advers, dar nu într-un cadru organizat. Cum ar fi să ții cu o echipă, să mergi la stadionul adversarilor, nu cu galeria, ci singur, și să te trezești în mijlocul rivalilor. Nu va trece o astfel de măsură niciodată, ne-am întoarce pe vremea lui Ceaușescu, a lui Gheorghiu Dej”, a spus Mustață pentru Mediafax
Prefectul Capitalei, Mihai Atănăsoaei, a declarat, joi, că a propus cluburilor de fotbal și președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) interzicerea accesului galeriei echipei oaspete pe stadion, la derbiurile unde riscul de violență este mare.
Mihai Atănăsoaei a spus că propunerea vine ca încercare de a diminua violența în sportul românesc, atât pe stadioane, cât și în afara lor.
Prefectul a precizat că s-a întâlnit cu președintele LPF, Dumitru Dragomir, și că s-au gândit la demersuri pentru a crește siguranța cetățenilor în contextul meciurilor de fotbal, în special a derbiurilor.
Atănăsoaei a mai spus că a avut loc și o ședință, la care au participat reprezentanți ai forțelor de ordine și ai conducerilor cluburilor de fotbal, unde s-a discutat această propunere, susținută de LPF.
Prefectul a precizat că reprezentanții cluburilor de fotbal au fost de acord, însă ulterior nu au mai venit la ședințele cu forțele de ordine, pentru a stabili modul cel mai bun de aplicare al măsurii.
Atănăsoaei a spus că, în acest context, dacă măsura va fi adoptată, cluburile de fotbal vor trebui s-o aplice, chiar dacă nu participă la ședințe.
Propunerea nu prevede o regulă generală de organizare a meciurilor de fotbal, fiind vorba despre o măsură luată numai la derbiurile unde riscul de violență este mare. Astfel, autoritățile locale, împreună cu forțele de ordine, vor face o analiză de risc înaintea derbiurilor, pentru a stabili dacă galeria echipei oaspete va avea sau nu acces pe stadion.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER