Steliștii se tem să nu li se ceară despăgubiri, după „bijuteriile” lui Chiricheș și Gardoș:** „Sper să nu ne sune Ibrahimovic să ne certe că i-am furat execuțiile” :)
Managerul Stelei este mândru de execuțiile reușite de Chiricheș și Gardoș în ultima vreme, fundași care au reușit să înscrie din „foarfecă”, un procedeu folosit în special de atacați. Oficialul stelist spune în glumă că se așteaptă ca Ibrahimovic să ceară drepturi de autor pe tehnica folosită de cei doi fundași.
„După golurile astea dată în ultimul timp de Chiricheș și Gardoș, parcă văd că ne suntă Ibrahimovic să-i certe pe fundașii noștri că i-au furat execuțiile”, a declarat managerul Stelei.
Acesta a comentat și neconvocarea lui Raul Rusescu la echipa națională, deși atacantul Stelei este golgheterul campionatului: „Nu e locul și nici timpul să discutăm despre neconvocarea lui Rusescu. Acest băiat consider că merita să fie și el la lot, dar probabil că selecționerul are alte calcule. Este golgheterul Ligii I, iar în această seară a făcut un meci un fantastic”