Steliștii spun că ăsta e meciul finalului de an!** „Nu ne dăm cocoși cu Steaua, dar au și ei punctele lor slabe” Brașovenii așteaptă un stadion arhiplin

Antrenorul echipei FC Brașov, Adrian Szabo, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că își dorește ca formația sa să joace un fotbal bun în meciul cu Steaua București, dar a precizat că nu vrea „să se dea cocoș”.

„Suntem conștienți că vom întâlni cea mai în fornă echipă a momentului, dar jucăm acasă și avem șansa noastră. Dacă mă apuc acum să spun că vrem să batem Steaua, va spune lumea că se dă Szabo cocoș. Dacă spun că ne vom apăra, va înseamna că suntem fricoși, nicicum nu e bine. Așadar, eu spun doar că vreau să jucăm fotbal și ce va fi, va fi. Ca orice echipă din lumea asta, și Steaua are punctele ei slabe pe care sperăm ca noi să le găsim și să le putem specula așa cum trebuie. Fără doar și poate, Steaua este cea mai în formă echipă a momentului, însă nu trebuie să ne gândim la asta ci doar să intrăm în teren determinați să facem un joc bun, indiferent de numele adversarului pe care îl avem în față”, a spsu Szabo.

Tehnicianul Brașovului speră ca la ora partidei stadionul să fie plin, iar publicul să creeze o atmosferă frumoasă.

„Ce poate fi mai frumos, mai motivant pentru jucători, decât să joci pe teren propriu în compania Stelei? Nu mă tem de nimic și cu atât mai puțin de situația care s-a întâmplat la Constanța, când tot stadionul ținea cu Steaua. Acolo a fost altceva, pentru că juca Viitorul pe stadionul Farului, la Brașov nu stau lucrurile așa și cred că vom avea parte de susținere din partea spectatorilor. Sper să facem un joc bun și să îi recompensăm în acest fel, pentru faptul că vor umple stadionul”.

Adrian Szabo își dorește foarte mult ca în lipsa lui Pedro Taborda, suspendat două etape, portarul care va apăra în meciul cu Steaua să nu aibă trac:

„Vom avea parte de un debut în Liga I chiar în meciul cu Steaua, dar cei doi portari, Daniel Mutu și Adrian Dărăbanț, se antrenează de ceva vreme cu noi și, chiar dacă nu au jucat, au ceva experiență. Sper ca cel care va intra să nu aibă trac și să aibă o prestație foarte bună”.

Partida FC Brașov – Steaua București, din etapa a XVII-a, ultima a turului, va avea loc luni, 26 noiembrie, de la ora 20.30.

Mediafax

Publicat: 22 11. 2012, 17:53
Actualizat: 22 11. 2012, 17:57