Steliștii URLĂ‚: „BLAT ordinar la ‘U’ – CFR” Apocaliptic: 2 foști steliști ar fi orchestrat REGIA! Detalii cutremurătoare despre pânza de păianjen care ar fi ARANJAT titlul!

CFR a cucerit al treilea titlu din istorie, după o partidă care a ridicat mari semne de întrebare în rândul rivalilor. Dacă Adrian Porumboiu a atacat imediat după derby-ul Ardealului, principala sa țintă fiind brigada de arbitri din Croația, steliștii sunt mult mai vocali și aduc în discuție un scenariu halucinant, ce pare la o primă vedere neverosimil.

Concret, pe suntstelist.ro a apărut varianta conform căreia răsturnarea spectaculoasă de rezultat de la „U”-CFR nu ar fi fost altceva decât o regie bine pusă la punct prin intermediul lui Eugen Trică, Laurențiu Reghecampf și Ana Maria Prodan. Primul va reveni, foarte probabil în Gruia, din vară, într-un post administrativ, despre al doilea s-a tot discutat că are șanse să ajungă în Ghencea ca principal. Mai mult, numele actualului tehnician al Chiajnei a apărut în prim plan, în acest retur, în scandalul meciurilor aranjate din Liga I.

Steliștii acuză că Trică, fost jucător al Chiajnei, ar fi luat legătura cu bunul său prieten Reghecampf, și, prin intermediul soției acestuia ar fi avut acces la trei dintre jucătorii „șepcilor roșii”: Szukala, Bornescu și Adrian Cristea (primii doi jucători sunt impresariați de Ana Maria Prodan). Chiar dacă scenariul pare SF, evoluția celor trei alimentează speculațiile: Szukala a produs penalty-ul de vineri, Adian Cristea a produs penalty-ul la meciul întrerupt și a luat ‘roșu’ vineri, iar Bornescu a avut o evoluție neașteptat de slabă. Sursa citată notează că fostul goalkeeper al Craiovei ar fi vrut să ia roșu la partida întreruptă, când a părut că vrea să îl atace pe Sougou, pentru ca apoi să se îndrepte glonț spre Cadu.

CFR Cluj este echipa împotriva căreia Szukala a comis cele mai mari greșeli: un henț incredibil în careu, în 2010, și o preluare greșită care a dus la golul lui Kapetanos, în toamna trecută

Szukala a recunoscut prietenia cu Reghe

Suspectat în trecut de blat de „Lordul Blaturilor”, Jean Pădureanu, actualul căpitan al lui „U” recunoștea în urmă cu mai bine de o lună legătura cu Reghecampf. „Reghe m-a adus aici. Unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, care joacă acum la Dynamo Dresda, era prieten cu el. Îmi căutam contract și atunci a apărut Reghe, pe care-l cunoșteam din Germania, și mi-a propus România. Voiam să joc în prima ligă, ofertele pe care le aveam erau din 2.Bundesliga. Am cercetat fotbalul din România pe internet și am văzut că nivelul e ridicat. Când am venit la Bistrița, am fost surprins plăcut. Vă dați seama, era un avantaj. Un prieten de-al meu să fie antrenor.”

Trică vine la CFR

Așa cum ProSport v-a anunțat încă de acum o lună, jucătorul care a contribuit decisiv la primul titlu din istoria clujenilor îl va ajuta din vară pe Andone. „Vin și mâine secund la CFR”, spunea fostul mijlocaș în urmă cu o lună.

Ioan Andone și-a creionat de mult strategia pentru sezonul viitor. „Fălcosul” îl vrea în staff pe Eugen Trică (35 de ani), unul dintre cei mai importanți jucători ai „feroviarilor” în sezonul 2007-2008, atunci când CFR a luat titlul și datorită celor 14 goluri marcate de „Jose”. „Am mai multe nume în minte pentru postul de antrenor secund, iar Trică e unul dintre ele”, a recunoscut Andone, care nu a stat mult pe gânduri și a pus mâna pe telefon pentru a-l anunța pe Trică să își facă bagajele pentru o colaborare. „Da, am vorbit cu nea Ando despre o colaborare din vară. Eu i-am spus că aș veni și mai repede, dacă e nevoie de mine. Mereu mi-am dorit să revin la Cluj. Dacă mă cheamă mâine, îmi fac geanta și vin la CFR. Ar fi o onoare să lucrez din nou cu Andone”, spunea Trică.

Previziunea lui Trică: „CFR campioană înainte de meciul cu Steaua

Mijlocașul era convins că CFR se va impune în actualul sezon, toate previziunile sale împlinindu-se. „Acum sunt 3-4 echipe care speră la campionat. Eu cred însă că CFR va face punctaj maxim în următoarele trei etape și va lua o opțiune serioară la titlu. În plus, să nu uităm că vor urma mai multe derby-uri și acolo unele formații din fruntea clasamentului vor pierde puncte. Părerea mea este că CFR va lua titlul înainte de meciul cu Steaua, care se joacă în ultima etapă”, a conchis Trică, unul dintre cei mai iubiți jucători de către galeria lui CFR și cel care a fost suspectat în 2008 că l-ar fi corupt pe Bilica să trântească meciul din ultima etapă, când echipa din Gruia s-a încoronat regină, în ultima etapă, tot după un meci cu „U”. Conform suntstelist.ro, cel poreclit Jose ar fi fost văzut la o terasă cu jucătorul „șepcilor roșii”, care a plecat imediat după acel meci din România.

Am rămas în relații bune și cu domnul Paszkany, și cu președintele Mureșan. Ar fi o onoare să revin la CFR
Eugen Trică, ex-mijlocaș CFR Cluj

Meciul a fost blocat la pariuri

Partida întreruptă acum două săptămâni a fost blocat la pariuri. La Victor Chandler partida a dispărut din ofertă din cauza zvonurilor că în Asia au fost pariate sume importante pe victoria „feroviarilor”. Totodată, la alte agenții, cota pentru o victorie a lui CFR a scăzut considerabil. De asemenea, Bwin a blocat cotele încă din minutul 20, adică fix cu câteva minute înaintea marcării golului. Același lucru s-a întâmplat și vineri, când Bwin a scos partida din secțiunea LIVEBETTING, deși în acel moment „U” era în avantaj.

Publicat: 20 05. 2012, 16:54
Actualizat: 20 05. 2012, 17:12