Steliștii vor atinge forma fizică maximă în august!
Chiar dacă Steaua a avut puțin timp la dispoziție pentru a se pune la punct cu pregătirea, având în vedere că a început sezonul foarte devreme, fiind implicată în turul 2 preliminar al Europa League, preparatorul fizic Ionel Colonel este convins că stagiul din Austria a fost unul care îi va capacita la maximum pe elevii lui Cristiano Bergodi.
„Un parcurs de lungă durată implică o perioadă de pregătire bine gândită. Timpul a fost scurt și am acționat metodologic pentru ca parametrii fizici să fie cât mai apropiați de apogeu în august. ‘Mister’ n-a lăsat nimic la voia întâmplării. A insistat ca fiecare fotbalist să joace cam același număr de minute”, a declarat Colonel pentru Adevărul.
Cristiano Bergodi s-a referit și el la stagiul de pregătire din Austria: „Cantonamentul făcut în Austria a fost foarte bun. Totuși, în meciul cu Ujpest nu am fost în forma maximă, însă obiectivul nostru este titlul. Dacă reușim mai mult în Europa League, va fi un bonus”.
Â