Steliștilor le-au cedat nervii

Steaua a disputat aseară încă un amical, întâlnind de această
dată formația FC Koper din Slovenia. Roș-albaștrii au învins cu 1-0
din penalty, autor Surdu.

Final cu scântei la amicalul Stelei de la Side. Cu câteva minute
înainte de finalul partidei, Janos Szekely l-a faultat pe Miran
Pavlin de la spate, fără minge, în timp ce slovenul tocmai se
ridica. Conflictul a început instantaneu și s-a extins către
aproape toți fotbaliștii de pe teren, dar și de pe banca de
rezerve. A fost nevoie de intervenția oficialilor și a
tehnicienilor pentru a opri bătaia generală, inclusiv Marius
Lăcătuș apelând la calea diplomației. Doar în primă fază, pentru
că, după ce arbitrul a dat semnalul reînceperii partidei, „Fiara”
s-a dezlănțuit.

„Lăcă” a sărit iar la bătaie

Antrenorul l-a auzit pe omologul său de la Koper cum îl înjură pe
Szekely, moment în care a explodat. Lăcătuș i-a băgat mâna în gât
lui Gliha Prihor, apoi a urlat: „Hei! Fără din astea. Am auzit! Ce
antrenor ești tu?”. A fost destul pentru a doua rundă de
îmbrânceli. Mult mai serioasă și care a durat aproape două minute.
Arbitrul a considerat incidentele ca făcând parte din joc și a
fluierat finalul, pentru a nu reaprinde războiul. „A fost mai urât,
dar așa este în cantonamente. Mulți nervi și multă oboseală. Dar
gata, a trecut”, a comentat la final Novak Martinovic.

Au jucat contra fratelui lui Samuel Eto’o

Steaua a bătut ieri-seară echipa lui Eto’o! Este vorba de David,
legitimat la Koper, fratele mai mic al celebrului Samuel de la
Inter Milano. „Fratele meu este bun prieten cu Chivu, mi-a povestit
multe despre el. Fotbalul românesc este foarte bun, iar acum s-a
dovedit acest lucru”, a explicat mijlocașul formației
slovene.

Meme către jucători: „Să se facă ingineri dacă se
vaită!”

La finalul partidei cu FC Koper, managerul general al
roș-albaștrilor, Mihai Stoica, i-a sfătuit pe jucătorii din lotul
lui Marius Lăcătuș să-și schimbe profesia dacă tot se vaită de
dificultate antrenamentelor din cele două cantonamente din Turcia.
„Ce au zis jucătorii? Că sunt antrenamentele dure? Atunci să se
facă ingineri și să nu mai comenteze atât”, a încheiat Meme.


Nu tolerez gesturile făcute în detrimentul echipei.
Nu trebuia să ne coborâm la nivelul lor

Mihai Stoica, manager Steaua

Nu sunt de acord cu gestul lui Szekely. În cam-pionat ar fi fost
eliminat, privând echipa de un jucător

Mihai Stoica, manager Steaua

Publicat: 09 02. 2011, 02:48
Actualizat: 09 02. 2011, 02:51