După ce ieri au jucat un meci de pregărire cu CS Tunari, câștigat cu 11-0, steliștii au avut programat un antrenament în această dimineață.
Elevii lui Lăcătuș au efectuat câteva ture de teren, după care au trecut la jocul cu mingea. Ședința de pregătire de azi a fost condusă de Edi Iordănescu, Gabi Caramarin și Ioan Nagy.
Marius Lăcătuș nu a fost prezent la antrenament, fiind convocat la FRF, unde a avut loc o ședință cu antrenorii din Liga 1 condusă Mircea Rădulescu.
Primul meci al Stelei din acest sezon va avea loc duminică la Craiova, de la ora 20.30.
Oltenii le pregătesc steliștilor o primire specială la Craiova:
„Când vor fi 30.000 de fani în tribune le va fi foarte greu. Am discutat în Antalya cu Marius Lăcătuș și MM Stoica și erau surprinși cât de ușor am reușit să închegăm o echipă. Și-au făcut calculele și au văzut că vor avea un meci greu. Și e pe undeva normal să încerce pe toate planurile să-și facă meciul mai ușor, cu mult înainte ca el să se joace. Sper că le-am dat liniștea necesară jucătorilor, ei sunt destul de maturi să nu mai plece urechea la tot ce se spune”, a declarat Țicleanu.
sursa video: steauafc.com
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER