Steaua și Astra se vor confrunta pentru prima dată în acest sezon, duminică, de la 20:30, însă gazdele au în lot un jucător care a învins deja gruparea campioană în acest sezon. Este vorba de mijlocașul Antonio Jakolis, adus de la CFR Cluj, care a fost titular în victoria obținută de ardeleni în urmă cu două etape, scor 5-1.
Croatul se așteaptă însă ca Steaua să aibă parte de un meci dificil și își avertizează colegii să nu își trateze cu superficialitate adversarii.
Jakolis a vorbit despre pasul făciut în finalul perioadei de transferuri și spune că vede în Steaua un club „mai profesionist” decât CFR Cluj.
„Astra este o echipă foarte bună. Sezonul trecut a câștigat titlul, dar am jucat cu CFR Cluj împotriva Astrei și am câștigat cu o diferență mare de scor. A fost un meci bun pentru mine, dar acum este un joc diferit, iar dacă vom juca bine, vom câștiga. Nu contează punctele în acest moment. Nu înseamnă că sunt o echipă slabă, își pot reveni. Trebuie să fim pregătiți, să fim serioși și să dăm totul în acest meci.
Este o diferență foarte mare între Steaua și CFR. Steaua este un club mai profesionist, oamenii din jurul clubului sunt mult mai profesioniști. Totul este mult mai bine aici. Condițiile sunt mai bune„, a mai spus Jakolis, conform Dolce Sport, într-o conferință de presă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER