Stelistul Pârvulescu, înainte de meciul cu Steaua: „Mergem să câștigăm dacă putem!” Obiectivul ardelenilor până la final

ASA Târgu Mureș – Viitorul Constanța 1-1. Trupa lui Hagi pleacă cu un singur punct de la Târgu Mureș, deși a condus prin golul lui De Lucas și a jucat aproape o repriză în superioritate numerică, după eliminarea lui Filip Jazvic, din mintul 49. Intrat pe teren în locul lui Mutu, Țucudean a marcat golul egalizator în minutul 87, după o gafă a lui Pecanha. Țucudean a șutat de la 20 de metri, pe centrul porții, dar experimentatul portar brazilian a scăpat balonul în plasă.

Fundașul Paul Pârvulescu recunoaște că echipa sa trebuie să se declare mulțumită cu egalul, luând în considerare modul în care a curs meciul cu Viitorul și spune că obiectivul principal al ASA-ei în finalul sezonului este disputarea finalei Cupei României. ASA o întâlnește pe CFR Cluj, în deplasare, în manșa retur a semifinalelor, după ce în partida tur cele două formații au remizat, scor 0-0.

Pentru ASA urmează meciul din campionat cu Steaua, iar Pârvulescu spune că speră la o victorie, chiar dacă asta ar însemna să încurce echipa de care aparține în cursa pentru titlu. Pârvulescu a fost împrumutat de Steaua la ASA până la finalul sezonului.

„Ne-am dorit foarte mult să câștigăm acest meci, pentru că ne-am fi apropiat la un punct de Viitorul. Însă la cum a decurs acest meci, trebuie să fim mulțumiți cu egalul. Mai sunt destule meciuri, dar pentru noi e important să jucăm finala Cupei. Dacă putem să terminăm și cu o poziție mai sus ar fi excelent.

Nu cred că problemele (n.r. cu insolvența) își pun amprenta pe jocul nostru.

Adi Mutu ne ajută prin experiența lui și o face și din postura de antrenor foarte mult. Acum e decizia lui dacă vrea să mai joace. Eu mă felicit pentru decizia luată de a veni aici și mă simt foarte bine.

O să încercăm (n.r. să dăm lovitura cu Steaua). Vom merge acolo să facem un meci bun și să câștigăm dacă putem”, a declarat Pârvulescu după meci.

Publicat: 31 03. 2016, 22:46
Actualizat: 31 03. 2016, 22:47