Ion Crăciunescu își continuă tirada de atacuri la adresa Federației Române de Fotbal. Fostul mare arbitru este convins că dacă procurorii DNA ar fi instalat microfoane în birourile FRF, ar fi aflat lucruri `foarte interesante`.
Fostul președinte al CCA spune că în momentul de față conducătorii de cluburi au renunțat să mai `umble la butoane` în ceea ce privește arbitrajul.
"Dacă ar fi fost microfoane prin unele birouri de la Federație s-ar fi auzit niște lucruri foarte interesante. Fără îndoială că și telefoanele arbitrilor au fost ascultate pînă acum. Numai că acum nu se mai rezolvă meciurile cu arbitrul", a spus Ion Crăciunescu la gsptv.
Fostul arbitru a devenit nostalgic și a rememorat perioada în care CCA era o instituție independentă: "A fost o perioadă în care CCA nu a depins deloc de Federație, când Mircea Sandu nu s-a implicat deloc, dar au trecut acele vremuri".
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER