„Știam că Dinamo nu va câștiga meciul cu CS Otopeni!”

Antrenorul Unirii Urziceni, Dan Petrescu, spune că se aștepta ca Dinamo să se împiedice de CS Otopeni și le hărăzește „câinilor” aceeași soartă și etapa viitoare la Buzău.

„Mă așteptam ca Dinamo să nu bată pe CS Otopeni, le-am și spus colaboratorilor mei să fie foarte atenți la acest meci. Otopeni și Buzău vor fi surpriza acestui retur de campionat, mai ales buzoienii care nu cred că vor pierde cu Dinamo etapa viitoare. Totul e să batem noi la Mediaș unde ne așteaptă un joc pe viață și pe moarte. Dacă vom marca măcar 30% din ocaziile pe care le vom avea, sigur luăm toate cele trei puncte”, crede Dan Petrescu

Publicat: 16 03. 2009, 15:55
Actualizat: 16 03. 2009, 15:57