Știe cum poate fi bătută Dinamo:** „O să otrăvim fântânile, o să facem gropi în gazon, facem orice pentru puncte”
Andrei Mărgăritescu este în fața celui mai dificil meci al sezonului pentru el, cel cu Dinamo, pentru că pe lângă faptul că echipa lui Ciobotariu e lider, „China” a rămas „câine până la moarte”. Chiar și așa, îi avertizează râzând pe Niculae și Dănciulescu: „O să bag materiale. Pe teren o să fiu dur. Sper să rămânem prieteni și după meci”.
Un dialog cu Andrei Mărgăritescu înaintea unui meci pe care mijlocașul trebuie să-l joace împotriva lui Dinamo e ușor emoționant. „Sunt dinamovist, sunt fanul lor, dar de data asta îmi doresc să-i încurc”, spune actualul fotbalist al Daciei Mioveni. Continuarea e elocventă pentru ce simte fostul închizător al „câinilor”. „E ceva special să joc contra lui Dinamo, nici nu-mi găsesc cuvintele”.
Nașul l-a „evitat” pe fin
Pentru Mărgăritescu, singura consolare înaintea duelului cu fosta sa echipă este absența lui Cătălin Munteanu. „Creierul” dinamoviștilor, care a luat al patrulea cartonaș galben cu Voința Sibiu și va fi suspendat, este nașul de cununie al lui „China”, care s-a însurat chiar în această vară. „Bine că nu joacă nașul, pentru că altfel mi-ar fi fost foarte greu, mai ales că, date fiind pozițiile noastre de pe teren, m-aș fi întâlnit non-stop cu el. Oricum, i-am și zis: «Bine că ești suspendat, că dacă jucai, de data asta nu mai prindeai echipa etapei!»”.
Concediu cu dinamoviștii
Continuând discuția despre foștii lui colegi, Mărgăritescu nu a negat faptul că vorbește permanent cu ei. Cu unii, chiar și ieri schimbase câteva vorbe, dar nu se teme de interpretări: „Noi ne facem vacanțele împreună, suntem un grup frumos: eu, nașul, Scarla, Pătrașcu. Doar oamenii nebuni ar putea interpreta ceva înainte de meciul ăsta”.
Despre primirea pe care i-o va face lui Dinamo, Mărgăritescu a fost categoric: „Toți se așteaptă ca Dinamo să vină și să ne dea multe, dar o să ne pregătim și noi. O să otrăvim fântânile, o să facem gropi în gazon, facem orice pentru puncte. Sper să nu ne facem de râs, pentru că ne trebuie puncte!”.
„Nu regret că am plecat de la Dinamo, chiar dacă mai aveam contract. Prefer să joc titular la o echipă mică, decât să iau un campionat ca rezervă”, Andrei Mărgăritescu, mijlocaș Dacia Mioveni
„O victorie cu Dinamo ar fi extrem de importantă pentru noi, ne-ar mai șterge din rușinea pe care o avem față de lumea din oraș” Andrei Mărgăritescu, mijlocaș Dacia Mioveni
3 trofee a câștigat Mărgăritescu la Dinamo, un titlu, o Cupă și o Supercupă
20 de lei, „peluza” cu Steaua
Dinamo a pus de ieri în vânzare biletele pentru derby-ul cu Steaua, care se va juca pe 5 decembrie, programul caselor fiind de la 10:00 la 18:00. Intrarea la peluze costă 20 de lei, în timp ce tichetele pentru tribuna a II-a au prețuri cuprinse între 40 și 80 de lei. La tribuna 0, biletele costă de la 40 de lei, la 150 de lei.