Știința merge cu Ford!** Vezi ce sumă oferă americanii!

Americanii de la Ford ar putea pune și ei umărul la salvarea
Universității. Firma Ford, pe care oficialii Științei au „curtat-o”
încă de când statul i-a vândut fabrica din Craiova, pare decisă ca
în 2011 să-și asocieze imaginea cu clubul. Totul cu o condiție
însă: scandalul din Bănie să înceteze.

La mai bine de trei ani de când a cumpărat fabrica de automobile
din Craiova, Ford începe să-și intensifice tot mai mult activitatea
în Bănie. Compania va face angajări masive în acest an, strategia
americanilor prevăzând ca firma să se implice în diferite proiecte
sociale și în viața comunității locale. Tocmai de aceea, Ford
intenționează să-și și asocieze imaginea cu Universitatea Craiova,
unul dintre cele mai importante branduri ale Olteniei.

Ford ar dori să devină sponsor principal al echipei, americanii
fiind dispuși să plătească aproximativ un milion de euro pe sezon.
Interesant este faptul că gigantul auto ar putea concura pentru a
deveni sponsor principal al Științei chiar cu unul dintre
furnizorii săi cei mai importanți, care va începe în curând
activitatea la Craiova.

Există însă și o condiție pe care americanii o vor pune pentru
a-și asocia imaginea cu clubul. Scandalul dintre Adrian Mititelu și
Victor Pițurcă, iscat acum o lună, trebuie să înceteze.

Piți a
negociat cu Cosmote

În urmă cu aproximativ două luni, Victor Pițurcă a avut primele
contacte cu șefii Cosmote, pentru ca firma de telefonie să devină
sponsor principal al Științei. Suma vehiculată atunci pentru ca
afacerea să se perfecteze a fost de 700.000 de euro pe sezon.

În ultimii cinci ani, de când Adrian Mititelu a preluat
Universitatea, sponsor principal al echipei a fost ziarul patronat
de acesta.

Ford a
sponsorizat Steaua în 1988

Dacă va bate palma cu Universitatea Craiova, aceasta va fi a
doua echipă din România din Liga I sponsorizată de Ford. În 1988,
compania americană a fost sponsorul Stelei. De altfel, Steaua a
fost primul club din România care a avut inscripționat pe tricou
numele unei companii ce își desfășura activitatea în afara blocului
comunist.

2
ani și jumătate au trecut de când Universitatea
le-a trimis celor de la Ford o scrisoare de intenție în vederea
unei colaborări

Publicat: 03 01. 2011, 09:44
Actualizat: 03 01. 2011, 09:51