Știm ce contract va avea Cristi Bălgrădean la CFR Cluj! Suma fabuloasă primită la semnătură și salariul aproape dublu față de FCSB | EXCLUSIV
Cristi Bălgrădean a semnat cu CFR Cluj, deși e sub contract cu FCSB, informație oferită în exclusivitate de ProSport. Contractul său expiră oficial în iunie 2020.
ProSport a aflat și contractul fabulos pe care l-a semnat Cristi Bălgrădean cu campioana României. Astfel, portarul roș-albaștrilor a încasat 100.000 de euro la semnătură și va avea un salariu lunar de 25.000 de euro.
La FCSB, Bălgrădean avea salariul de 15.000 de euro. Locul său în poartă la roș-albaștri va fi luat de tânărul Andrei Vlad, 20 de ani.
- 20 de meciuri a jucat Bălgrădean pentru FCSB în acest sezon din Liga 1
Vezi și: BOMBĂ! Cristi Bălgrădean a semnat cu CFR Cluj! Lovitură dată de ardeleni lui Gigi Becali | EXCLUSIV
Gigi Becali, acuze fără precedent la adresa lui Bălgrădean
Gigi Becali a fost extrem de dezamăgit în momentul în care a aflat că portarul său titular a plecat la contracandidata la campionat.
„Dacă știam, nu mai apăra contra Botoșaniului. E inadmisibil. El nu ne-a anunțat că a semnat. Nu trebuia să apere cu Botoșaniul. Dacă știam că a semnat, nu mai apăra. Cum să apere el cu Botoșani? Dacă voiam să-i prelungim contractul, îl prelungeam, dar n-am avut intenție. Problema e că el a apărat cu Botoșani, deși semnase cu CFR Cluj și a luat un gol foarte ușor. E viciere de rezultat. Andrei Vlad va fi 100% în poartă. I-am zis lui Bălgrădean să-și ia catrafusele și să plece la el acasă”, a spus Becali la Pro X.
De-a lungul carierei, Bălgrădean a jucat la Atletico Arad, FC Brașov, Liberty Salonta, UTA Arad, Dinamo, Unirea Urziceni, Craiova și Chiajna. La FCSB a ajuns în februarie 2018 pentru 50.000 de euro
- 1.300.000 de euro e cota de piață a lui Bălgrădean