Știm cine conduce cel mai tare meci din ultima etapă a anului! Arbitrul delegat la CS U Craiova – CFR Cluj
Meciul dintre CS Universitatea Craiova și CFR Cluj, programat sâmbătă, de la 20:30, pe stadionul Ion Oblemenco, în etapa a 22-a din Liga 1, va fi condus la centru de Istvan Kovacs, informează site-ul frf-cca.ro.
Din brigada arbitrului din Carei vor face parte asistenții Octavian Șovre și Valentin Avram, din Satu Mare, respectiv București. Horia Mladinovici, din Capitală, a fost desemnat arbitru de rezervă.
Observatori vor fi Adrian Vidan (CCA, București) și Dan Potocianu (LPF, Reșița).
La partida Concordia Chiajna – Gaz Metan Mediaș, care va avea loc în aceeași zi, de la 17:00, a fost delegat la centru Marcel Bîrsan (București), asistenții Vlad Bârleanu (București) și Daniel Hulubei (Vaslui). Arbitru de rezervă a fost delegat Andrei Chivulete (București).
Observator de arbitri va fi Marian Salomir (Cluj-Napoca), iar Liga Profesionistă de Fotbal va fi reprezentată de Aurel Beldeanu (Craiova).