Știrea care va fi primită cu aplauze de fanii rapidiști!** Unul dintre cei mai contestați fotbaliști care au jucat vreodată la Rapid, disponibilizat!
Jucătorii puși pe liber de George Copos se pregătesc separat cu unul dintre secunzii lui Sabău
Surdu a fost sancționat după ce Copos a spus că nu a alergat 13 km în derby-ul cu Steaua
Evoluția slabă din derby-ul cu Steaua (0-1) i-a fost fatală lui Romeo Surdu (foto). De ieri, acesta se pregătește alături de cei trei jucători care au fost deja disponibilizați, Milos Pavlovic, Ovidiu Burcă și Iulian Apostol. Iar de această decizie a lui Sabău n-ar fi deloc străin patronul echipei. Copos i-ar fi reproșat atunci tragerile de timp care au prelungit aiurea meciul și faptul că la faza golului marcat de Bourceanu a plecat de pe partea sa. În plus, la finalul jocului, Copos a declarat că vrea să vadă cifrele lui Surdu și, dacă nu a alergat cel puțin 13 km, va avea de suferit.
„Am avut încredere în anumiți jucători, dar am terminat. Surdu nu a mai alergat la faza golului. Dacă se va dovedi că nu a alergat peste 13 km în acest meci, atunci nu are nicio circumstanță atenuantă”, a declarat George Copos la finalul partidei cu Steaua. Dincolo de exagerarea evidentă a patronului, se pare că altul ar fi fost motivul principal al disponibilizării fostului stelist. Anume salariul de aproximativ 220.000 de euro pe sezon, nejustificabil în opinia omului de afaceri, raportat la evoluțiile vârfului de 28 de ani!
Știrea că Surdu nu va mai fi văzut pe Giulești pe o perioadă nedeterminată a fost primită cu aplauze de fanii rapidiști. Din cauza trecutului său stelist, Surdu este unul dintre cei mai contestați fotbaliști care au jucat vreodată în tricoul Rapidului în ultimii zece ani, fiind fluierat de ultrașii giuleșteni aproape la fiecare meci.
Economie de 800.000 de euro pe sezon!
Cei patru jucători disponibilizați de George Copos nu sunt lăsați să se pregătescă cu echipa a doua, ci separat, la ProRapid, cu unul dintre secunzi. Conducerea clubului a luat decizia ca Pavlovic, Apostol, Surdu și Burcă să se antreneze în fiecare dimineață în jurul orei 9:00, sub supravegherea lui Marian Rada sau a lui Mircea Ungureanu. În plus, patronul a hotărât ca cei patru să nu primească salariile la timp, în speranța că își vor depune memorii la LPF pentru a deveni liberi de contract. Asta pentru că, prin renunțarea la cei patru, giuleștenii vor economisi o sumă destul de importantă, aproximativ 800.000 de euro pe sezon!
RestructuÂrăm echipa începând cu decembrie 2012. Vor pleca jucătorii care nu vor da satisfacție
George Copos, patron Rapid
Economii din salarii
Milos Pavlovic – 240.000 de euro
Romeo Surdu – 220.000 de euro
Iulian Apostol – 220.000 de euro
Ovidiu Burcă – 120.000 de euro
Amical la Razgrad
Rapid va susține, sâmbătă, un meci amical în compania lui Ludogoreț Razgrad, echipă la care evoluează Cosmin Moți. Partida se va disputa cu ocazia întreruperii campionatului pentru disputarea meciurilor naționalei cu Turcia și Olanda. Fără niciun rapidist în lotul reprezentativei României, Ovidiu Sabău se va putea deplasa în țara vecină cu un efectiv aproape complet, singurul care va lipsi fiind Vladimir Bozovic, convocat la naționala Muntenegrului.