„Știu eu mai multe,dar nu vreau să ajung pe la comisii!”

Directorul executiv al lui Dinamo, Cristian Borcea, a confirmat voalat, în exclusivitate pentru www.prosport.ro, informațiile potrivit cărora patronul Unirii Urziceni, Dumitru Bucșaru, i-ar fi cerut lui Becali un arbitru care să nu-l defavorizeze la meciul cu echipa lui Rednic.

Vezi aici conspirația Becali – Bucșaru

Oficialul ialomițean îi promisese lui Becali că Unirea își va da viața pe teren cu Dinamo, pentru a-l răsplăti pe latifundiar pentru un împrumut de 10 milioane de euro.

"După ce s-a întâmplat, ce să mai comentez? N-ați văzut ce arbitraj am avut? Toată lumea a scris că Fernandes trebuia eliminat, am țipat, am atras atenția, ce să facem mai mult? Trebuie să fim puternici, să câștigăm toate meciurile. Asta e tot ce putem face. Aș fi comentat eu ca lumea de relațiile din fotbal, dar nu vreau să mă duc la comisii!", a spus Cristi Borcea pentru www.prosport.ro

Publicat: 18 11. 2008, 11:11
Actualizat: 18 11. 2008, 13:22