Stoica: „Meritam măcar un punct cu Oțelul!”
Tehnicianul echipei Internațional Curtea de Argeș, Ștefan Stoica, a declarat, vineri, după înfrângerea, cu scorul de 1-0, din meciul cu Oțelul, că formația sa merita să obțină cel puțin un punct în această primă etapă a Ligii I.
Â
"Este urât când pierzi un asemenea joc, în care meritam un punct. Suntem o echipă nouă și putem să ne revenim în următoarele etape. Pentru acest eșec toți suntem de vină. Galațiul a câștigat cu șansă, cu un gol norocos, în timp ce noi am ratat două-trei ocazii în prima repriză. Astăzi am pasat mai bine decât Oțelul și meritam cel puțin un punct, dar nu e nimic, o luăm de la capăt. Eu sunt obișnuit să fac acest lucru", a spus Stoica, conform MEDIAFAX.
Â
Â
Internațional Curtea de Argeș, nou promovată în Liga I, a pierdut, vineri, cu scorul de 0-1, în fața echipei Oțelul Galați, în primul meci al actualei ediții a campionatului intern, disputat pe stadionul Dacia din Mioveni.
Â
Â