Stoican a dezvăluit motivul pentru care a plecat de la Dinamo: „Nu am avut aceleași idei și era normal ca drumurile noastre să se despartă”. Ce sfat are pentru Anghelache
Fostul antrenor al lui Dinamo, Flavius Stoican, a vorbit la finalul lui 2014 despre ceea ce oficialii ai clubului din Ștefan cel Mare ar trebui să facă pentru a readuce echipa pe drumul cel bun, fără insolvență și înfrângeri rușinoase. Acesta a adus în discuție și mutarea care va surprinde doar dacă nu va mai avea loc în ianuarie, aceea cu Mihai Teja pe banca tehnică a lui Dinamo, și cu Stanciu în calitate de manager general al echipei: „Mereu mi s-a părut și mi se pare normal să-ți spui punctul de vedere. Am considerat că eu trebuie să fiu acela care să decidă, eu și staff-ul meu, mai ales că am fost înconjurat de oameni care au jucat fotbal, oameni care au făcut cariere și aici mă refer la Dorin Mateuț, Dănciulescu”, a povestit Stoican pentru DigiSport.
Iar dacă în ultima perioadă s-a vorbit mult despre un conflict între Anghelache și Stoican, fostul antrenor a părut să revină la sentimente mai bune față de acesta, oferind și un sfat pentru el: „Eu am tot respectul pentru oamenii cu care am lucrat, alături de care lucrez mereu, în special față de Constantin Anghelache și vă spun și de ce. El este omul care a avut un cuvânt important de spus în instalarea mea la Dinamo. Dar asta nu înseamnă că, dacă avem idei diferite, nu trebuie să ni le spunem. Dacă toți trei, Constantin Anghelache, Daniel Stanciu și Mihai Stanciu, vor avea aceleași idei, atunci cu siguranță pot face o echipă. Altfel, va fi destul de dificil. Eu nu am avut aceleași idei și era normal ca drumurile noastre să se despartă”, a încheiat Stoican, aflat momentan liber de contract.