Stoican, între două „ape”: „Sunt mulțumit de victorie, dar trebuie să arătăm mai mult” Ce spune despre Bilinski

Redactor:
Robert ZANFIR
Stoican, între două
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo este la primul succes în pregătirile de iarnă, după victoria cu polonezii de la Korona Kielce. Noul jucător al ‘câinilor’, Bilinski a spart gheața, iar Flavius Stoican se arată mulțumit de jocul atacantului. Stoican a declarat după meci că este mulțumit, dar că așteaptă mai mult de la echipă.

„Important este că am reușit să câștigăm, dar nu țin foarte mult la lucrul ăsta, deși sunt dezamăgit atunci când pierdem. Jucătorii se plâng, dar o să le fie mai ușor în campionat. Nu este plăcut pentru ei când nu au mingea. Avem ceva problema medicale, mărunte, nu am vrut să riscăm. Cred și sper că atunci când va fi nevoie, toți să își facă datoria”, a declarat Stoican la Digi Sport.

Stoican, despre Bilinski: „Are calitate tehnică”

„Bilinski este oportunist, se bate pentru fiecare minge, are și calitate tehnică. Sper ca atunci când începe campionatul să nu repetăm greșelile pe care le facem. Depinde de fiecare cum joacă, dacă vor fi titulari și în meciurile oficiale”, a mai spus antrenorul lui Dinamo.

Stoican cere mai mult: „Trebuie să arătam mai mult, pentru că putem mai mult”

„Domnul Negoiță se bucură atunci când câștigăm, chiar dacă este vorba de amicale. Noi trebuie să arătam mai mult, pentru că putem mai mult. Eu sunt mulțumit de jucătorii pe care îi am, importante nu sunt numele, ci ceea ce arată fiecare pe teren. Să arate determinare, atitudine, să alerge. Cei care vor greși mai puțin, vor câștiga. Nu știu dacă o să prindem podiumul, încercăm să ajungem pe locul 4, dacă se poate”, a mai spus Stoican.

Dinamo a învins, joi, cu scorul de 2-1 (1-1), formația Korona Kielce, locul 12 în prima ligă a campionatului polonez de fotbal, în primul meci din cadrul stagiului de pregătire pe care în efectuează în Spania.

Pentru Dinamo au marcat Ionuț Șerban ’33 și Bilinski ’56, după ce polonezii au deschis scorul prin Kielb ‘5.

Antrenorul Flavius Stoican a trimis pe teren următoarea echipă: Bălgrădean – Rus, Thicot, Diakhate, Grecu – I. Șerban, Boubacar, Filip – Velici, Țucudean, D. Rotariu. Au mai evoluat Naumovski, Bărboianu, A. Asanovici, R. Andrei, I. Nedelcearu, Krausz, Cherchez, Thomas, Bilinski, D. Buia.

La Korona Kielce a evoluat și fostul fundaș stelist Pavel Golanski.

Aceasta a fost prima victorie a dinamoviștilor în 2014. Următorul meci al „alb-roșilor” în Spania va avea loc sâmbătă, de la ora 12.30, cu Dinamo Kiev.

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×