Stoican la pământ, Neagoe în al nouălea cer. „Jucătorii mei sunt cu lacrimi în ochi”. Concluziile celor doi antrenori după Sepsi – CSM Poli Iași

Sepsi a urcat pe loc de baraj după victoria cu CSM Poli Iași, scor 2-1. Moldovenii își pot lua adio de la playoff, mai ales dacă Dinamo învinge FC Voluntari. La finalul meciului, Flavius Stoican a spus că jucătorii săi au plâns la vestiar. La polul opus, Eugen Neagoe spune că Sepsi va fi mult mai puternică din 2018.

„Un teren greu, un teren pe care numai fotbal nu s-a jucat. Ne-am îndepărtat prin această înfrângere, vom încerca să acumulăm cât mai multe puncte la fiecare meci. Rămânem cu faptul că suntem o echipă greu de învins, dar putem să pierdem și astfel de meciuri.

Suntem o echipă bună, putem să batem pe oricine, nu vreau sa ne mulțumim cu puțin, dar sunt și alți factori care ne fac să nu ne atingem țelurile. În această seară e vorba de vreme și teren.

Noi am domniat și a doua repriză, am intrat cu 1-1 la pauză, am dat o minge în out în semn de fair play, apoi a venit penalty-ul din care Sepsi a marcat. A venit acea execuție formidabilă, și s-a terminat 2-1. Dezamăgirea este că jucătorii mei sunt cu lacrimi in ochi, dar nu a depins numai de ei acest eșec”, a spus Flavius Stoican, la microfonul Digi Sport.

Sepsi a ajuns la 15 puncte după victoria obținută luni. Nou-promovata are un punct peste Gaz Metan și s-a apropiat temporar la șapte lungimi de FC Voluntari. Eugen Neagoe încearcă să-și mențină jucătorii cu picioarele pe pământ, mai ales că în ultima etapa a anului Sepsi joacă cu Voluntari.

„Sunt trei puncte foarte mari, importante pentru echipa noastră. I-am felicitat pe jucătorii mei, dar trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ pentru că nu am realizat nimic, suntem încă pe locul de baraj. Știam că va fi un joc de luptă, din punctul meu de vedere a fost echilibrat. Astăzi chiar nu s-a putut juca fotbal, am făcut două schimbări pe care nu mi le programasem, dar când am văzut cum se prezintă terenul, am avut nevoie de jucători cu experiență. Sunt dezamăgit că iar am primit gol din fază fixă, din corner.

Mai sunt foarte multe etape de disputat, sunt foarte multe puncte puse în joc. Sunt convins că în primăvară vom fi mult mai puternici, vine perioada de transferuri. Cred și sper că putem să ne realizăm obiectivul, acela de a rămâne în prima ligă”, a spus Neagoe, la finalul partidei.

Publicat: 11 12. 2017, 19:34
Actualizat: 11 12. 2017, 19:35