Stoican nu-i dă nicio șansă lui Dinamo la play-off și o vede favorită în „Ștefan cel Mare” pe Poli Iași: „Sunt șanse mari să câștigăm”. Numărul incredibil de jucători pe care i-a urmărit în această iarnă
Antrenorul Politehnicii Iași, Flavius Stoican, a declarat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă, că se așteaptă la un meci crâncen în partida de luni, de la ora 20:00, cu Dinamo, din deplasare, prima din acest an. Stoican este de părere că Dinamo nu mai are nicio șansă la play-off și că accederea în primele șase ar ține mai degrabă de o minune.
„Ne așteaptă o partidă foarte grea, este una dintre cele cinci finale rămase pentru noi și o tratăm ca atare. Suntem conștienți că putem obține o victorie, pentru că am în componență jucători care au demonstrat că pot face performanță, în condiții destul de grele. De aceea mă mândresc cu ei. Sunt șanse mari să câștigăm acest meci, dar nu ne va fi foarte ușor. Va fi un meci crâncen din partea noastră. Am încredere în jucători că vor face o partidă mare. Cât privește Dinamo, în opinia mea ei nu mai au nicio șansă la play-off. Cred că va fi doar o minune dacă ar ajunge acolo. Nici matematic nu mai pot ajunge acolo. Sigur, Rednic încearcă să creeze o stare de spirit acolo și să trateze toate meciurile serios. Suntem conștienți că un rezultat favorabil la Dinamo ne va da moral pentru celelalte meciuri”, a declarat Flavius Stoican, care consideră că Mircea Rednic are un atu prin faptul că a adus jucătorii pe care i-a dorit și pe care îi cunoaște: „Chiar dacă se vorbește de lipsă de omogenitate la Dinamo, pentru un antrenor este ideal să-și facă echipa așa cum își dorește el. Mircea Rednic a avut șansa să-i cunoască pe jucătorii pe care i-a adus. Este automat un plus”.
Stoican a adăugat că în această iarnă a urmărit peste 200 de jucători și a ales calitatea, nu cantitatea.
„Am urmărit 225 de jucători în această iarnă. Nu doar pe filmulețe sau pe site-uri de specialitate. Dar m-am confruntat cu o problemă. Când găsesc un jucător de care îmi place, nu mai răspunde la telefon, când vreau să-i văd pe unii la probe, spun că vin doar să semneze, iar când sunt jucători care nu intră în calculele mele, sunt asaltat cu telefoane că e bun sau foarte bun. Eu am ales doar calitate, potențial, dorință. Am adus patru jucători foarte buni, care la momentul acesta ne pot ajuta și pot deveni pioni importanți ai acestei echipe. Sunt jucători talentați și au caracter, s-au integrat foarte repede în familia noastră. Sunt atenți, conectați și au venit cu entuziasm aici”, a completat tehnicianul, făcând referire la Florin Gardoș, Andrei Burlacu, Ruben Mino și Boris Garros.