Antrenorul dinamovist Flavius Stoican s-a ferit să comenteze faza dintre Cosmin Matei și Damjan Djokovic, la care președintele roș-albilor, Constantin Anghelache, a reclamat un penalty neacordat.
„Nu ne prinde bine această înfrângere. La început voiam maximum din meci, iar la un moment dat eram mulțumiți și cu un egal. Asta este, am întâlnit o echipă cu fotbaliști valoroși, dar nici noi nu am fost mai prejos.
Nu știu ce a fost la faza cu Matei și Djokovic, sunt faze de joc. Eu nu comentez arbitrajul, chiar dacă sunt pro sau contra. Eu mă uit la ce am de corectat la echipa mea, important este să facem ca greșelile să nu mai existe sau să fie cât mai puține. Pe mine mă interesează determinarea jucătorilor mei.
Păcat că nu marcăm, pentru că alte echipe nici nu au ocazii, dar dau goluri. Nu pot să spun că l-am pedepsit pe Boubacar, am vrut doar să îi dau o șansă acestui copil, Ionuț Șerban”, a spus Stoican la DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER