Tehnicianul echipei Dinamo, Flavius Stoican, a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă, că elevii săi trebuie să câștige meciul cu Gaz Metan Mediaș, o echipă mai bine clasată, și că speră ca dinamoviștii să îi depășească pe adversarii lor la toate capitolele.
„Gaz Metan este o echipă în revenire de formă, a reușit evoluții bune în ultima perioasdă, dar indiferent de evoluția lor trebuie să câștigăm pentru că trebuie să urcăm în clasament, să scoatem maximum din fiecare meci. Ne gândim doar la victorie. Spre bucuria mea nu am probleme de lot, doar Fai nu se poate antrena alături de noi. Sper ca de la anul să se poată antrena normal. Cătălin Munteanu se atrenează normal de peste două săptămâni. Sper ca și forma lui fizică să fie la cote maxime. Trebuie să câștigăm indiferent că ei sunt în fața noastră în clasament și sper să îi și depășim la toate capitolele. Cred că avem prima șansă în acest meci. Le suntem datori suporterilor. Nu e niciun jucător la Gaz care să facă diferența. Ei sunt buni ca și grup, alcătuiesc o echipă bună.„, a spus Stoican în conferința de presă susținută la Săftica.
Flavius Stoican a precizat că echipa este pe drumul cel bun. „Și eu mi-aș dori să câștigăm toate meciurile până la finalul turului, dar pot spune doar că suntem pe drumul cel bun, determinarea contează. Moralul nostru pentru meciul de Cupă cu Pandurii va fi foarte bun dacă vom învinge în acest meci. Noi ne bazăm foarte mult și pe Cupa României și cred că avem șanse să mergem mai departe”, a explicat Stoican. „Nu știu dacă Dinamo sau Mutu au avut nevoie unul de celălalt, e opțiunea lui, decizia lui și a conducerii clubului nostru„, a mai spus el.
Stoican a menționat că oficial nu există discuții pentru ca Dinamo să se despartă de anumiți jucători. „Important e ca atunci când luăm în discuție componența lotului trebuie să vedem cu cine îi înlocuim. Și mie mi-ar conveni să îl am pe Messi în lot, dar deocamdată trebuie să mă bazez pe ceea ce am. Orice jucător bun e binevenit. Dar deocamdată nu sunt discuții în acest sens. Mai sunt multe meciuri de disputat. Ionel Dănculescu sa retras oficial, el se mai antrenează alături de noi însă și dacă va fi nevoie el nu se va da la o parte. Nu există o listă neagră, nu pleacă nimeni și nu vine nimeni în perioada de transferuri„, a adăugat tehnicianul.
Formația Dinamo va întâlni, duminică, pe teren propriu, de la ora 21.00, echipa Gaz Metan Mediaș, într-un meci din etapa a XV-a a Ligii I.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER