Stoican transmite din Turcia că Iașiul va fi cea mai tare în ultimele etape rămase din sezonul regulat. Cum vede lupta din play-off și cine e favorita la titlu

CSM Poli Iași încheie peste o zi prima săptămână de cantonament în Antalya. Elevii lui Flavius Stoican trag tare în această perioadă, în Turcia, pentru a fi sută la sută pregătiți în momentul asaltului final pentru play-off, luna viitoare.

Tehnicianul își „stoarce” zilnic elevii în stagiul din Antalya, pune accentul nu doar pe pregătirea fizică, ci și pe cea tactică și este convins că echipa sa va arăta foarte bine la ora primului meci oficial din 2018.

„Avem cele mai mici șanse de a merge în play-off dintre echipele rămase în cursă, dar eu cred că putem câștiga toate partidele rămase de disputat din sezonul regulat. Dacă batem tot, avem șanse să prindem locul 6. Va fi foarte greu, dar eu chiar cred că putem obține maximum de puncte cu Voluntari, Timișoara, Botoșani și Viitorul. Ce avem noi? Fiecare crede în el, iar eu zic că putem învinge. Am bătut echipe precum Dinamo, Steaua și Astra la Iași, astfel că ne putem măsura cu absolut oricine din România. Da, putem să și pierdem, dar eu pornesc de la premisa că putem câștiga”, a declarat antrenorul Flavius Stoican din cantonamentul din Antalya pentru site-ul clubului din Copou.

Acesta nu crede că vor fi jocuri de culise în aceste patru etape: „Nici nu mă gândesc la așa ceva. Nici în play-off nu cred că vor fi. Nu cred că se va putea ajunge până acolo încât să se facă alianțe. Cine va ajunge în play-off, inclusiv Iașiul, va dori să câștige toate meciurile ca să fie campion”.

Cine este favorită la titlu

Tehnicianul spune că CSM Poli Iași poate ajunge în cupele europene și prin Cupa României. „Acum e prea mult să ne gândim la cupele europene. O luăm pas cu pas. Suntem angrenați și în Cupa României și acolo avem un cuvânt greu de spus. Și acolo avem șansa a doua, dar nu mai există favorite certe. Dacă trecem de FC Botoșani în derby-ul Moldovei din Cupa României, doar cerul va fi limita”, a completat Flavius Stoican, care are și o favorită la titlu: „Cred că CFR Cluj este favorită, dar eu mi-aș dori ca Universitatea Craiova să ia titlul”.

Antrenorul Iașiului s-a referit și la fosta sa echipă Dinamo: „E greu de spus dacă își va reveni. Va avea meciuri dificile. Chiar dacă are mai multe puncte decât noi, patru în plus, nu știu dacă are și șanse mai mari la play-off. Îi vin meciuri cu Craiova, cu Steaua, cu Astra, cu Chiajna, se poate întâmpla orice. Le va fi greu „câinilor” să prindă play-off-ul. Nu aș vrea să fiu acum antrenor la Dinamo. Îmi place la Iași și oamenii cu care lucrez. Plus jucătorii pe care-i am, iar fanii sunt minunați. Nu ar fi o dramă să nu prindem play-off-ul, dar nici nu mă mulțumesc cu puțin. Și nu mă gândesc să fiu antrenor la o altă echipă, oricare ar fi ea”, a concluzionat Stoican.

Publicat: 17 01. 2018, 08:37
Actualizat: 17 01. 2018, 08:38