Stoichiță, atacat din toate părțile:** „Nu aș face așa ceva în viața mea! Aș fi plecat imediat”
Gestul pe care Stoichiță l-a făcut la meciul din Giulești, atunci când a vorbit la telefon în timpul partidei nu a rămas fără reacție printr colegii săi de breaslă.
După ce Ioan Becali a criticat dur atitudinea lui Stoichiță, a venit rândul lui Marius Șumudică să spună că nu ar fi acceptat niciodată așa ceva și ar fi plecat imediat de la echipă.
„Eu nu aș face în viața mea așa ceva, să vorbesc cu patronul la telefon. Mi s-a mai întâmplat la unele echipe să vină cineva și să-mi spună ce să fac, dar imediat am plecat, nu am stat la discuții. Eu nu o să accept niciodată indiferent de cine îmi va spune cum să fac echipa”, a declarat Șumudică pentru Dolce Sport.
Fost antrenor în Giulești, Șumudică laudă relația pe care a avut-o cu George Copos în acea perioadă.
„Eu nu am avut o relație bună cu domnul Copos, dar este un om extraodinar în ceea ce privește relația cu antrenorul. În 30 de etape nu m-a tras la răspundere, nu m-a sunat să-mi spună ce să fac. Din acest punct de vedere este un om de admirat”, a adăugat fostul tehnician.