Stoichiță despre o revenire la Steaua:** „Niciodată să nu spui niciodată”
Antrenorul care a condus Steaua în 28 de etape ale sezonului
trecut speră ca în viitor să revină la formația roș-albastră.
„Tot timpul îmi e dor de Steaua. Mi-a fost și înainte să
revin, îmi este și acum. E echipa pe care o iubesc cel mai mult.
Aș reveni la Steaua. Niciodată să nu spui niciodată. Uitați-vă la
Emeric Ienei. A revenit la 73 de ani la echipă, la fel cum o mai
făcuse de atâtea ori. Sunt în legătură permanentă cu Gigi Becali,
dar și cu restul oamenilor de la club. Am rămas în relații bune.
Gigi chiar m-a sunat după meciul meu cu Dinamo să vadă ce mai fac.
În plus, fac și eu parte din istoria Stelei, măcar o bucățică
acolo. Am văzut chiar că, prin țară, sunt încă asociat ca fiind
antrenorul din Ghencea”, a spus Mihai Stoichita pentru
adevarul.ro
Antrenorul este convins că Steaua ar fi câștigat titlul sezonul
trecut dacă reușea să învingă FC Timișoara pe teren propriu.
„O să râdeți, dar am fost mai aproape decât cred mulți.
Dacă nu era acel blestemat meci cu Timișoara (3-3), cel mai ciudat
din viața mea, câștigam campionatul sută la sută!”, a mai
spus „Lippi”.