‘Stoichiță e formidabil!** Tot publicul se va da de partea lui!’

Steaua a câștigat cu 3-2 întâlnirea cu Inter Curtea de Argeș și
a terminat turul în fruntea clasamentului, la egalitate de puncte
cu CFR Cluj. Dumitru Dragomir spune că meritele sunt ale lui Mihai
Stoichiță, un tehnician cu experiență și un profesionist
desăvârșit.

Președintele LPF îl laudă pe antrenorul „roșalbaștrilor”, despre
care mai spune că a reușit să câștige vestiarul și să-și apropie
fanii, chiar dacă aceștia sunt în conflict deschis cu Gigi
Becali.

„Steaua a făcut o mare afacere când l-a adus pe Stoichiță.
De aici pleacă chintesența rezultatelor Stelei. E un om serios,
care a învățat multă carte. Are experiență, antrenează de ani de
zile. Știe să facă liniște între jucători, oprește conflictele și
știe să câștige vestiarul. E formidabil, el a preluat chiar și
conflictele dintre suporteri și patron. Îl felicit pe Stoichiță. O
să vedeți că tot publicul se va da de partea lui, pentru că îl
simte profesionist. Noi nu avem un public idiot, ci unul deștept. E
un pic înrăutățit, de câțiva d-ăștia, dar își dă seama de valoare.
Stoichiță aplaudă și când e înjurat și suportă injurăturile chiar
și la victorie”
, a declarat Dragomir pentru Sport Total
FM.

Publicat: 14 12. 2009, 11:27
Actualizat: 14 12. 2009, 11:35