Stoichiță le-a furat mingea
Szekely și compania au crezut că antrenamentele dure au trecut
odată cu primul stagiu din Turcia. S-au înșelat, pentru că la
ședința de pregătire de ieri-dimineață, la comanda lui Stoichiță
(foto), preparatorul fizic Ionel Colonel i-a „dărâmat” cu un
program fizic dur.
„Lippi” nu a uitat cât a pătimit în tur din cauza unei pregătiri
fizice care nu a fost făcută corespunzător, iar acum este precaut.
Rezervat în special pentru meciurile de pregătire și pentru
exersarea schemelor de joc specifice, al doilea cantonament le mai
ascunde steliștilor și câte-o „capcană” pregătită de preparatorii
fizici.
Nimeni nu
a atins balonul
Baza sportivă a hotelului Miracle”, din Lara, a fost locul unde
fotbaliștii din Ghencea au îndurat ieri calvarul. Alergări de
anduranță asezonate cu serii de sprinturi parcă nesfârșite, acesta
a fost „meniul” pe care Ionel Colonel l-a pregătit pentru
roș-albaștri. Din cercul de la centrul terenului, Mihai Stoichiță,
Basarab Panduru și secundul Mihai Teja îi urmăreau liniștiți. La un
moment dat, pe marginea terenului, maseurii au luat o minge să dea
câteva pase. „Lippi” le-a retezat-o imediat, însă: „Nu se mișcă
nicio minge!”. Al doilea antrenament, închis presei, a fost pe
placul fotbaliștilor.