Stoichiță, nemulțumit de apărare:** „Nu mai bubuiți mingile!” FOTO Antrenamentul de azi al Stelei!
În partida cu Vasas, scor 2-0, Stoichiță a început jocul
în sistemul 3-4-3. Doar pentru o repriză, însă, pentru că jocul
Stelei nu a convins. Iar la final, antrenorul a decretat: va folosi
așezarea cu trei fundași doar la anumite meciuri, în funcție de
dificultatea adversarului.
Startul partidei cu maghiarii i-a găsit pe
roș-albaștri cu ambii fundași laterali pe bancă, dar cu Baciu,
Tudose și Jelev titulari. Ungurii nu le-au dat deloc emoții
steliștilor, singurul care a părut incomodat fiind Baciu, el
comițând și câteva erori majore, reparate de Jelev, Tudose și de
portarul Tătărușanu.
Nemulțumit de
apărare
Pe parcursul primei reprize, „Lippi” nu s-a sfiit să își certe
elevii. Ținta numărul unul a fost defensiva, Baciu fiind clientul
principal: „Jucați simplu și nu mai bubuiți mingile!”. După pauză,
Golanski și Petre Marin au intrat pe teren, antrenorul trecând la
4-4-2. După finalul partidei, Stoichiță s-a sfătuit cu staff-ul
tehnic: „Nu prea m-a mulțumit sistemul ăsta cu trei apărători. Nici
n-am ce să le cer fundașilor, e prima oară când au evoluat
împreună”.
Ajuns la hotel, „Lippi” le-a transmis șefilor că nu va mai apela la
acest sistem de joc decât în cazuri excepționale, pentru că
implementarea lui cere prea mult timp.
„Stoichiță a zis că sistemul va fi 4-4-2, nu vrea să
riște. Și uneori va mai juca în 3-4-3, în funcție de
adversar”
Gigi Becali, patron Steaua